Tot ceea ce faci e minunat, sunt de acord, dar zău că nu e nevoie s-o strigi în gura mare și să te comporți ca și când ai fi prima și ultima femeie de pe pământ care – să luăm un exemplu – a născut. De acord, pentru tine, copilul tău reprezintă buricul pământului – și e normal să fie așa – dar e pământul plin de astfel de burice – egal de importante – astfel că trâmbițarea continuă, repetitivă, exasperantă a acestui lucru, de parcă numai bebelușul tău plânge, doarme, gângurește și face la scutec, devine obositoare. Extrem de obositoare. Și, la urma urmei, inutilă. Și, ține cont!, un pic jenantă pentru cel mic când nu va mai fi chiar așa de mic și va avea un cuvânt de spus. Iar de data asta, în loc să se rușineze doar de celebra poză golașă de pe blănița de oaie la care, înainte, avea acces doar familia, se rușinează de tot ce-ai postat ani la rând pe net. Mai cu seamă dacă sunt poze ce ar fi trebuit să rămână, exact ca poza sus-numită, în sânul smartphone-ului.
Tot ceea ce știi e minunat, sunt de acord, dar asta nu-ți dă dreptul să pretinzi că știi și ce scrie într-un articol/eseu/nuvelă/roman FĂRĂ SĂ LE CITEȘTI. Pur și simplu, lucrurile nu funcționează așa. Trecem peste faptul că omul cât trăiește învață și că – evident!! – niciodată nu poți spune „gata, știu tot!”, dar măcar atunci când îți expui public opiniile atotștiutoare, să fie în cunoștință de cauză și limitate doar de intelect, experiență, înțelegere și nu și de faptul că habar nu ai despre ce vorbești pentru că ți se pare „sub demnitatea ta” să citești! Fac o paranteză aici, nu exagerez deloc, când am „pretins” cuiva să-și dea cu părerea doar despre ceea ce a citit, aducându-i aminte banalul adevăr că nu poate judeca o carte după copertă/titlu/numele autorului și nimic mai mult, mi s-a răspuns cu o aroganță cutremurătoare că experiența vieții (un fel de „skoala vieți”, să înțeleg) este suficientă și nu are nevoie să citească nimic ca să știe. Q.E.D.!
Tot ceea ce simți nevoia să împărtășești lumii e minunat, sunt de acord, dar fă-o civilizat, fă-o respectându-ți intimitatea, limba și statutul, chiar dacă nevoia de validare îți ia mințile uneori și ai senzația că nimic nu este mai important decât să epatezi, să ieși în față, chiar dacă o faci scălămbăindu-te și înjosindu-te. Tu decizi!
Tot ceea ce ai e minunat, sunt de acord, dar asta nu înseamnă că-ți conferă nemurirea sau aură de sfânt (intelectual, artist, miliardar – aici completezi cu ce vrei tu) și nici nu necesită un inventar riguros pe internet. Umblă o vorbă din bătrâni că discreția nu a omorât pe nimeni. Poate dimpotrivă.
Tot ceea ce… dar cred că ai prins ideea!
