Imaginați-vă o viață în care fiecare zi pe care ați trăit-o nu se pierde niciodată în negura uitării: nu doar evenimentele semnificative, ci fiecare plimbare până la magazin, fiecare gust de mâncare, fiecare senzație, fiecare moment interiorizat ca o parte neștirbită din povestea voastră. Pentru majoritatea dintre noi, memoria este selectivă, flexibilă, incompletă. Pentru Rebecca Sharrock, o femeie din Brisbane, Australia, memoria nu cedează nimic – nu doar că își amintește detalii din copilărie, ci pretinde că poate retrăi clipe din primele zile de viață și chiar dinainte de naștere. Cazul ei, documentat în presa internațională și în interviuri, ridică întrebări despre limitele memoriei umane, natura conștiinței și ceea ce înseamnă să „trăiești” într-adevăr trecutul.
O memorie extrem de rară: HSAM
Rebecca Sharrock este diagnosticată cu memorie autobiografică superioară — în literatura de specialitate denumită Highly Superior Autobiographical Memory (HSAM), uneori asociată și cu termenul de hyperthymesia. Conform cercetărilor, această condiție neurologică rară face ca persoanele afectate să poată reține și retrăi detalii extinse despre propria viață, începând de la o vârstă foarte fragedă, fără a depinde de tehnici mnemonice sau strategie conștientă de memorare. Până în prezent, au fost identificați în literatura de specialitate mai puțin de 100 de oameni în întreaga lume cu HSAM.
În mod normal, memoria noastră recurge la uitare ca mecanism de selecție și protecție — uităm lucruri pe care nu le considerăm importante și „filtrăm” experiențele pentru a le integra într-un fir logic. La persoanele precum Sharrock, acest filtru pare să nu existe: fiecare zi, fiecare moment, fie banal sau profund, rămâne accesibil în minte.
Amintiri din primele zile — și poate chiar dinainte de naștere
Ceea ce face cazul Rebeccăi cu adevărat extraordinar este faptul că ea susține că își amintește momente extrem de timpurii din viața sa, inclusiv imagini sau senzații care par să provină din ultima perioadă de sarcină sau din primele momente după naștere. Într-un interviu acordat site-ului Mamamia, ea povestește că își amintește cum era poziționată în uter — cu capul între picioare — într-un mediu întunecat, confortabil, dar fără conștientizarea unui „eu” definit. Această amintire nu este datată, pentru că nu poseda noțiunea de calendar la vremea respectivă, însă percepția senzorială pe care o descrie – de întuneric și protecție – este consistentă.
De asemenea, Sharrock își amintește momente imediate de după naștere — cum a fost înfășată într-o pătură, schimbarea mediului înconjurător și curiozitatea bruscă față de noul spațiu. Aceste amintiri nu pot fi verificate independent (nu există metode obiective de a confirma că o imagine mentală provine din starea de făt), însă ele sunt susținute de relatarea detaliată pe care Sharrock o oferă despre experiențele ei.
Din copilărie până azi: un film mental neîncetat
Rebecca și-a putut identifica prima amintire databilă cu precizie la vârsta de 12 zile, când avea o fotografie făcută în scaunul unei mașini și își amintește detalii din acea zi – culoarea pătuțului, atmosfera și senzațiile asociate. Această amintire a fost confirmată ulterior de părinții ei, după ce a recunoscut fotografia într-o imagine datată.
Capacitatea ei de a retrăi zile întregi din propria viață este atât de detaliată încât poate spune ce purta sau ce emoții a simțit în zilele copilăriei, poate reda conversații și chiar vise din prima copilărie. În plus, memoria nu este doar vizuală: include sunete, gusturi, emoții și chiar dureri. Sharrock a povestit că retrăiește senzația de durere fizică din momentul în care și-a zgâriat genunchiul la vârsta de trei ani — o amintire intactă din toate unghiurile senzoriale.
Darul și blestemul unei memorii perfecte
Extraordinarul caz al Rebeccăi nu este doar o curiozitate neurologică. Ea însăși recunoaște că această memorie nu este doar un „dar”, ci poate fi și o povară. Într-un reportaj difuzat în Australia, Sharrock explică faptul că memoria ei funcționează precum un „fișier mental” deschis permanent: amintirile apar involuntar, „flash, flash, flash”, atât ziua, cât și noaptea, interferând cu somnul și starea emoțională. Această reținere constantă a trecutului poate duce la anxietate, la revizuirea perpetuă a evenimentelor din trecut și la dificultăți în a trăi momentul prezent.
Cercetătorii care studiază HSAM au observat că persoanele cu această condiție pot suferi de trăiri emoționale intense atunci când își retrăiesc amintirile, uneori simțind din nou emoțiile asociate momentelor traumatice sau dureroase. Este un paradox: în timp ce uitarea este văzută de mulți ca o slăbiciune, incapacitatea de a uita poate fi ea însăși o povară emoțională.
Implicații pentru știință și înțelegerea memoriei
Studierea unor persoane ca Rebecca nu este doar fascinantă, ci poate avea implicații importante pentru înțelegerea memoriei umane în ansamblu. De exemplu, oamenii de știință speră că înțelegerea mecanismelor din spatele HSAM ar putea oferi perspective valoroase în studiul afecțiunilor care afectează memoria, cum ar fi Alzheimer sau demența — unde capacitatea de a reține informații este deteriorată.
Într-o lume în care uitarea este o parte naturală și adesea necesară a funcționării psihice, povestea Rebeccăi Sharrock ne provoacă să ne întrebăm ce înseamnă cu adevărat memoria: este ea un dar sacru, o bibliotecă de experiențe sau o povară care ne prinde în trecut? Pentru ea, nu există un răspuns simplu — doar o realitate trăită în fiecare zi, cu fiecare dintre amintirile pe care nu le uită niciodată.
