Sunt o doamnă, cplm! Sunt atât de doamnă și atât de educată, încât îmi vine să-mi bag și nu-mi iese. Mă uit la toate zâzâitele, la toate rârâitele, la fufe, în general, și le aud cum scot și pe nas, și pe gură loturi de invective, de apelative când sunt nemulțumite. Eu, pauză, de la mine nu auzi nici mâc, sunt pe mute, sunt pe surzenie și pe modul silențios, am senzația că îmi rup unghiuțele dacă scot vorbe porcoase pe gurița mea plină de cuvinte elegante, extrase din DOOM, gurița mea dulce cu care, evident, eu nu sug –le, ci doar pup acadele. Tot cu le, masculine să fie, dar sunt o doamnă.
Femeile educate înjură în gând. Evident, le doare gândul, le macină, dar înjurătura rămâne acolo. O iau și o dau de-a dura, o terfelesc și o păstrez în coșul de gunoi al imaginației mele. Mamă, ce trântă-n coș îi dau, dar acolo, acolo rămâne și punct. Cel mai greu renunț să scot înjurăturile ce-mi ajung între dinți, cu acelea mă descurc extrem de greu, am mereu nevoie de o scobitoare, de ceva ajutător, uneori chiar de un pahar de vin, să pot înghiți momentul, să le întorc acolo, în fașă, și să le duc înapoi, în inima educației mele care nu mă lasă, doamnelor, să înjur.
Da, de înjurat în public vorbesc și zâmbesc când văd alte doamne care se lasă păcălite de moment și dau afară din ele, scot răul și-l servesc încins, îl dau afară cu tot veninul și cu toată ura, dar nu, eu nu pot, sunt educată, ceplm!
Ieri se ivise ocazia perfectă, mă căutase și mă găsise, mi-a ieșit unul în cale, a trecut pe roșu și era să intre în mine, conduceam regulamentar, dar m-am oprit la timp, am evitat coliziunea și am zâmbit când mi-am dat seama că eram aproape să-l înjur, mult mai aproape decât să intru în el. Am zâmbit amar, era profesorul meu de etică! De la el știu, femeile educate înjură în gând. M-am uitat la el și l-am întrebat: Știți ce este acum în gândul meu? Mi-a răspuns: Te bag în mă-ta! Nu m-a mai recunoscut! Bărbații educați sunt niște p… Au, scuze, mi-a scăpat, scuze, bărbații educați au gândurile la vedere.
