Fetele bune sunt… rele!

0
2188

Îmi displac etichetările pentru că funcționează precum un corset prea strâmt în care se încearcă cu orice preț vârârea unui trup prea senzual, însă asta nu înseamnă că nu le folosesc. Ca acum.

Fetele bune – în concepția masculină – sunt cele care au un trup frumos, tocmai bun de frământat.

Fetele bune – în concepția feminină – sunt cele care au un suflet frumos tocmai bun de frământat.

Fetele bune – în concepția mea – sunt cele care au și trup, și suflet frumos, dar nu și le lasă frământate de nimeni.

Adică sunt… rele!

Egoiste în sensul înțelept al cuvântului, își păstrează darurile ferite de priviri pofticioase și mâini libidinoase, de profitori de ambe sexe și șantaje emoționale, pentru cine vor sau până când vor. Și, deși nu iau mereu decizia corectă, merg cu ea defilând la vedere, fără rușine sau regret, până când o vlăguiesc de sens și abia apoi, cu lecția înțeleasă, trec mai departe către o nouă decizie, către o nouă șansă.

Nepăsătoare în sensul sănătos al cuvântului, nu se lasă înduioșate și nici înduplecate de scenete jucate prost (sau genial, nu are importanță), de decoruri de mucava, de minciuni excepționale.

Deștepte în cel mai pur sens al cuvântului, asumate, curajoase, cu un pas sau un drum întreg înaintea tuturor. Pertinente mereu, impertinente când trebuie.

Complete în sensul cel mai clar al cuvântului. Nu au nevoie să atârne de brațul unui bărbat ca să se simtă bine cu ele însele, nu au nevoie să plângă o mare ca să-și îngroape vreun eșec. Și dacă, totuși, o fac, nu au nevoie să se ascundă…

Neiertătoare în sensul pozitiv al cuvântului. Nu iartă mârlănia, nesimțirea sau tupeul. Nu iartă ipocrizia. Nu iartă sufletul mic, hrănit cu semințe. Nu iartă amestecul fatal de răutate cu prostie. Nu iartă exhibiționismul, indiferent de natura sa, nici măcar atunci când ele înseși îi pică-n plasă. Pentru că se mai întâmplă și așa.

Așadar, fetele într-adevăr bune sunt rele și nimeni nu poate schimba asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord