Vreau să mă înțelegeți, le iubesc pe amândouă, nu intenționez să renunț la ele, nu vreau decât să le fac să se accepte reciproc.
Pe prima am cunoscut-o cu mulți ani în urmă, este frumoasă, iubitoare, atentă cu mine, mereu mă alintă și mă înțelege atât de bine, încât ai crede că nu-i femeie.
Pe a doua am cunoscut-o de curând, e la fel de frumoasă, îmi soarbe toate vorbele din gură și mă privește atât de gingaș, încât mă topesc tot când ajung în preajma ei. Ce nu înțelegeți? Le iubesc pe amândouă, nu vă mai uitați strâmb, nu renunț nici în ruptul capului la ele, o să fac ceva, o să mă mut – dacă este cazul -, dar de renunțat nu pot, o să mă împart, cu greu și cu efort, dar, până la urmă, cu o satisfacție specială, căci, cu siguranță, nu există altele două ca ele.
Am mai văzut femei, am mai avut relații pasagere, dar așa cum mă simt cu ele, nu m-am simțit cu nimeni. Poate vă întrebați care este problema mea? O să încercați să-mi spuneți probabil că nu sunt singurul idiot ce a avut relații cu două femei în același timp, dar relațiile acestea ale mele sunt speciale și, de aici, și rândurile mele în calitate de Necăjit, rânduri ce le îndrept spre voi spre a mă ajuta, spre a mă determina să iau decizia cea mai bună.
Pe prima dintre cele două femei o cheamă Mariana și este mama mea, pe a doua o cheamă Mariana și este iubita mea. Nu s-au cunoscut până azi și asta-i problema mea, sunt două femei care nu sunt dispuse să mă împartă cu nimeni. Clar nu au să se iubească și nu au să se suporte. Sunt firi diametral opuse, uneia îi place carnea de porc și alteia îi plac legumele, una este slabă moartă și alta este foarte durdulie, una este înaltă, mai înaltă cu cinci centimetri decât mine și alta este minionă. Mama este brunetă și Mariana este blondă…
Vedeți? Total diferite, cu una fac dragoste și alta mă drăgălește făra să fie capabilă că a venit vremea să mă împartă cu o altă femeie. Au plâns ambele, au plâns și m-au certat, una spune că sunt prea mămos și alta îmi reproșează că sunt prea crud și că mai am de stat în cuibul matern, că nu-i momentul să plec acum de acasă…
Voi ce credeți? Am 52 de ani, sunt sau nu suficient de mare să-mi iau lumea în cap si să mă așez lângă femeia visurilor mele? O să mă înțeleagă mama? Să-i mai povestesc sau nu cum mă iubește noua mea parteneră de viață? Nu prea i-a plăcut când i-am povestit că mă strânge în brațe mai puternic și mai pasional, nu i-a plăcut deloc când a auzit că vreau să dorm la ea.
Geloase rău femeile din viața mea…
[…] Și pentru cei ce au trecut de vârstele menționate, dar mai văd încă, mai au ceva din cătarea vulturilor, pentru cei ce încă mai vânează de sus, din înaltul gândurilor și din semeția încrederii, pentru cei ce mai au curajul de a privi măcar și de a-și imagina, pentru toți și pentru toate, iubiți fie și numai în minte, legănați-vă și înfruptați-vă din frumusețea trupului uman pentru că desfăcute sunt picioarele omului și dintre ele izvorăște viața. […]