Coiful de aur de la Coțofănești, piesa de o frumusețe rară, pare să fi fost croită nu doar pentru a împodobi fruntea unui războinic de demult, ci și pentru a pecetlui un jurământ tainic, un legământ nevăzut cu duhurile pământului. Se spune că cel care îl atinge cu mâini necuvenite, dorind să-l smulgă din locul unde veacurile l-au adăpostit, își semnează, fără să știe, osânda.
O rană nevăzută începe să prindă rădăcini în carne, abia simțită la început, asemenea unui oftat prelung al pământului sub pașii unui hoț grăbit. Dar ziua a douăzeci și șaptea e pragul dincolo de care totul devine limpede. La început, un junghi scurt, ca o înțepătură de ac, dansează sub piele, în palme, pe antebrațe, pe ceafă, în cotloanele ascunse ale trupului. Apoi, carnea începe să înflorească într-un spectacol grotesc – bube mari, purpurii, cu marginile vâscoase și moi, ce trosnesc la atingere, eliberând un lichid verzui și greu mirositor. Se strâng pe piept, pe gât, sub bărbie, ca și cum o mie de guri blestemate ar vrea să spună povestea nedreptății săvârșite.
Aerul din jur devine amar, înțepător, iar cel osândit nu mai simte plăcerea hranei, căci orice înghițitură îi pare cleioasă și nefirească, ca și cum limba i-ar fi învăluită într-un strat de spumă acră. În vis, aude vuietul goarnelor getice, un sunet răscolitor, venit dintr-o vreme pe care nimeni nu o mai poate atinge. Vede ochii goi ai celor care au purtat coiful înaintea lui, goi nu din lipsa sufletului, ci din prea-plinul unei furii neostoite. Diminețile sunt chinuite de frisoane, nopțile sunt încărcate de licori amare care curg din pori și aduc cu ele izul unui sânge uitat, poate al unui războinic căzut în luptă, poate al unui zeu trădat. După ce bubele și-au desenat harta nenorocirii pe trup, încep să se stingă, dar nu lasă în urmă decât o piele încrețită și rece, ca un pământ ars de secetă.
Cu toate acestea, niciun hoț n-a trăit suficient de mult pentru a povesti cum se sfârșește blestemul, căci, dincolo de ziua a patruzeci și una, niciunul nu a mai fost văzut în lumina zilei.
