Îmi amintesc cu nostalgie de acea zi în care, inspirat de toate porcăriile de telenovelele pe care le-am urmărit împreună ca doi obsedați, i-am promis soției mele un Crăciun romantic în doi. Am pictat mental un tablou idilic cu luminițe strălucitoare, căldură, și noi doi, îmbrățișați, savurând momente de dragoste în fața șemineului. Ei bine, s-a dovedit că în mintea ei, Crăciunul romantic în doi era cu totul altceva.
Așa că, în această poveste hilară și plină de ironie, mă găsesc singur lângă brad, încercând să-l împodobesc penibil cu globuri și beteală și să îndes în focul șemineului cărbuni care ar trebui să țină loc de atmosferă romantică. Și unde este soția mea? La amant, desigur, convinsă că aceasta este varianta modernă a Crăciunului romantic în doi.
Evident, când am spus „Crăciun romantic în doi”, nu m-am referit la o împărțire a „cozonacului” cu un terț în dormitorul nostru. Probabil că nu am fost suficient de clar în exprimare, iar soția mea a interpretat în felul ei poetic cuvintele mele. Acum îmi dau seama că ar fi trebuit să adaug ceva gen „fără alți participanți” sau „cu excepția amanților, vă rog”.
Bine, dacă stau să mă gândesc, se putea și mai rău. Se putea să fi fost nevoit să-mi împart timpul între decorarea bradului și tentativa de a-l implica pe amantul soției într-un joc de Monopoly, de exemplu într-un Crăciun romantic în doi devenit rapid un spectacol de varietăți în trei, cu mine în rolul principal și soția mea care ar fi putut interpreta,, la propriu, rolul de „femeie liberă și independentă”.
Și uite așa, bradul și cu mine stăm la povești… Mă întreb cum naiba am ajuns în această situație. Când am spus „Crăciun romantic în doi”, nu m-am gândit nici măcar pentru o secundă că mă lasă baltă și pleacă de acasă. Nici măcar nu am bănuit că ar fi putut avea pe altcineva… Vai mie, decât așa Crăciun, mai bine, lipsă!
