Însărcinată fiind, Dayana agăța pe Tinder doar ca să mănânce pe gratis

© dayanaaraujo000 / TikTok

Atunci când ne aflăm într-o situație economică complicată, căutăm orice modalitate de a ne descurca, oricât ar părea de neobișnuite. Pentru această venezuelană, să-și acopere nevoile de bază în timp ce trăia în Columbia a fost o provocare care a determinat-o să găsească o formulă inedită pentru a putea mânca fără a fi nevoită să cheltuiască bani pe care, oricum, nu-i avea. Au trecut patru ani de atunci și acum este capabilă să-și amintească zâmbind de acele vremuri nu tocmai roz, dar și de ce a trebuit să facă ca să nu moară, efectiv, de foame, însărcinată fiind.

Dayana Araujo este o venezuelană care a decis să apeleze la internet pentru a-și împărtăși povestea unei perioade importante și dificle din viața sa.

Totul a început atunci când a decis să se despartă de partenerul ei, chiar dacă așteptau împreună un copil. La acea vreme, Dayana avea 24 de ani și situația sa era una complicată pentru că nu reușea să găsească un loc de muncă și, fără un venit, era dificil să se întrețină, ceea ce însemna uneori că banii nu erau suficienți nici măcar pentru nevoile ei de bază, cum ar fi mâncarea.

Odată despărțită de partenerul ei, venezuelana a decis să se mute cu una dintre prietenele sale, însă ambele treceau printr-o situație similară și abia reușeau să strângă suficienți bani pentru a plăti chiria camerei pe care o împărțeau.

Am vrut să lucrez, dar a fost foarte dificil, pentru că nu aveam nici măcar suficienți bani pentru a plăti biletul de metro ca să pot merge să îmi caut un loc de muncă. Dacă mergeam pe stradă, se vedea deja că eram însărcinată. De asemenea, când vorbeam, pentru că sunt venezuelană, mă discriminau doar din cauza accentului meu”, a spus Dayana în videoclipul său.

Atunci a fost momentul în care celebra aplicație de dating, Tinder a apărut ca o luminiță la capătul tunelului, iar fetele s-au gândit că asta este soluția (temporară) să nu moară de foame. „Am descărcat-o doar ca să cunoaștem persoane care să ne spună: Deci, ce vrei să faci? Iar noi să răspundem: Nu știu, dacă vrei să ieșim la cină sau la prânz”, a descris Dayana planul pe care l-a încropit împreună cu prietena ei, plan care avea și o regulă de aur: la toate „întâlnirile” să meargă împreună, pentru a putea profita amândouă de o masă gratuită, dar și pentru a fi ambele în siguranță.

Datorită modului lor de a „lucra” pentru a face rost de mâncare pentru ziua respectivă, Dayana a spus că au reușit să iasă în oraș cu cel puțin zece persoane, deși cu niciuna dintre ele nu a avut, până la urmă, vreo relație sentimentală: „Am mers doar acolo unde trebuia să merg: să mănânc”, a completat ea.

La una dintre întâlnirile lor, Dayana a spus că a întâlnit un doctor din India, care părea să aibă bani pentru a se răsfăța, deoarece le-a scos pe ambele fete în oraș să mănânce, spunându-le că pot comanda orice doresc, iar la sfârșitul serii le-a dăruit 230 de dolari. „Pentru mine au fost mulți bani. Treceam printr-o perioadă dificilă. Și am zis: ‘Doamne, ești mare!’. Am fost, într-adevăr, super recunoscătoare, super fericită”, a mai spus Dayana.

În cele din urmă, aventura Dayanei în Medellín, Columbia, nu a durat prea mult. Banii pe care îi primise la întâlnirea de pe Tinder au fost folosiți pentru a se întoarce în Venezuela, țara ei natală.

Acum, la mai bine de patru ani după toate acestea, Dayana își poate spune senină povestea, demonstrând că, în ciuda adversităților, întotdeauna a reușit să meargă mai departe alături de copilul ei.

sursa: genial.guru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here