În 1976, pe o scenă din Central Park, doi actori s-au întâlnit în timpul unui spectacol de Shakespeare și s-a întâmplat ceva aproape magic, nevăzut de ochii lumii. El avea 40 de ani — suplu, intens, cu ochi adânci ce păreau să poarte greutatea fiecărui rol jucat. Ea avea 26 de ani, proaspăt sosită în New York, și deja radia un talent care reducea la tăcere orice sală de repetiții. Numele lui era John Cazale. Al ei, Meryl Streep.
Până când cortina a căzut peste Measure for Measure, iubirea lor era deja născută.
John Cazale era, în adevăratul sens al cuvântului „actorul actorilor”. În șapte ani, a jucat în exact cinci filme — The Godfather, The Conversation, The Godfather Part II, Dog Day Afternoon și The Deer Hunter. Fiecare dintre ele a primit nominalizare la Oscar pentru Cel mai bun film, un record care rămâne neegalat în istoria Hollywoodului. Al Pacino, prietenul său cel mai apropiat și colaborator constant, spunea simplu: „Tot ce mi-am dorit a fost să lucrez cu John toată viața. Era partenerul meu de scenă.” Și totuși, lumea aproape că nu-i cunoștea numele.
Primăvara anului 1977 aducea vești cumplite. John lipsise de la mai multe reprezentații pe Broadway — se simțea rău de săptămâni întregi. O vizită urgentă la medic, aranjată de producătorul Joseph Papp, le-a dat vestea pe care nu erau pregătiți să o audă: cancer pulmonar terminal, deja metastazat la oase.
S-au privit în tăcere pentru câteva clipe. Apoi Meryl a ridicat privirea și a întrebat… unde vor lua cina.
Nu i-a ascuns gravitatea situației. Dar nu s-a oprit din a construi o viață în jurul lui. Când el a fost nevoit să se trateze, ea a plecat două luni în Austria să filmeze miniserialul Holocaust — nu pentru artă, ci pentru a acoperi costurile medicale. Al Pacino a rămas alături de John, îl însoțea la ședințele de radioterapie și îi ținea companie în orele lungi și tăcute. Când Meryl s-a întors, a găsit un John care nu mai putea fi lăsat singur.
Când ambii au fost distribuiți în The Deer Hunter alături de Robert De Niro, studioul a aflat rapid diagnosticul lui John și a dorit să-l elimine — asigurarea pentru el era imposibil de acoperit. Meryl a fost fermă: dacă îl dați afară pe John, mă pierdeti și pe mine. Regizorul Michael Cimino a reorganizat tot programul de filmare ca scenele lui John să fie filmate primele. De Niro a plătit discret asigurarea lui John din propriul buzunar, explicând mai târziu: „Am vrut ca el să fie în film.”
John Cazale și-a terminat toate scenele. Nu a mai apucat să vadă filmul finalizat.
În dimineața zilei de 13 martie 1978, John a murit la Memorial Sloan Kettering Cancer Center, la doar 42 de ani, cu Meryl lângă el. Trăise suficient cât să termine ce iubea. The Deer Hunter a câștigat Oscarul pentru Cel mai bun film, închizând postum cea mai extraordinară serie de succese cinematografice din istorie.
Meryl Streep a vorbit mai târziu despre acele luni:
„Nu am depășit pierderea. Nu vreau să o depășesc. Orice ai face, durerea rămâne într-un colț al minții și afectează tot ce se întâmplă după.”
În mijlocul suferinței, a fost nevoită să părăsească apartamentul pe care-l împărțise cu John. Fratele ei a adus un prieten să o ajute la mutare — un sculptor pe nume Don Gummer. Șase luni mai târziu s-au căsătorit. Ea a spus că nu depășise moartea lui John. Pur și simplu trebuia să meargă mai departe.
Există o fotografie — realizată de celebra Brigitte Lacombe — cu John și Meryl în timpul filmărilor pentru The Deer Hunter în 1977. El arată slăbit, ea aproape de el. Imaginea surprinde ceva aproape prea intim pentru o cameră de filmat: nu spectacol, nu glamour, ci prezența liniștită și neclintită a cuiva care a decis, simplu: „Nu te voi părăsi.”
Unii oameni petrec o viață întreagă căutând asta. John Cazale a avut-o. Pentru doi ani, complet.
Și Meryl Streep, una dintre cele mai mari actrițe ale tuturor timpurilor, a purtat acea iubire întreaga viață.
