Sunt Samuel X și am o mare dilemă. Oare la ce vârstă m-am simțit cel mai bine?
La 20 de ani era fantastic, dar parcă nu eram suficient de înțelept, fugeam încă după fluturi și sufeream prea des pentru că, pe atunci, stabilitatea se traducea în zile, poate maxim în săptămâni. Umblam lelea, viața mă arunca de colo, colo, eram azi, pe un gard cocoțat cerând permisiunea părinților ei și mâine, pierdut printr-un bar, tânjind după te miri ce frumusețe. La 20 de ani, viața te servește cu lămâi când te aștepți mai puțin și tu încă nu ști să faci limonadă. Parcă nu aș alege 20 de ani, prea cruzi, prea verzi, prea ca la țară – vorba reclamei!
Sunt Samuel X și vă spun punctul meu de vedere, poate voi aveți altul, poate că în curtea voastră lucrurile stau altfel, dar, dacă este așa, găsiți secțiunea de comentarii și puteți să-mi răspundeți acolo.
La 30 de ani, lucrurile sunt mai așezate, dar începe să dispară curajul de a sări din floare în floare. Mai puțin polen duce la mai puțină miere! La cei 30 de ani, abia că ți-ai digerat toate lecțiile și ai consumat suficientă suferință. Acum ești cu ochii mari deschiși și cauți stabilitate. Nopțile lungi de altă dată încep să se scurteze considerabil, vorbesc de cele de petrecere. Se instalează nevoia construirii unei familii și, evident, încep să apară copiii. La 30 de ani, începi să înveți unde este grădinița din cartier, școala generală și, în cele mai multe cazuri, te apuci de recapitulat materia din primii ani de școală. Este începutul oboselii acumulate. Nu-mi place să recunosc, dar nici 30 nu-mi pare o vârstă demnă de fericirea maximă.
Sunt Samuel X și mă întreb cât de bine este la 40 de ani. Cred că aici lucrurile sunt așezate sau distruse, că aici există poli opuși și oameni care au gustat din toate prăjiturile lumii. În felul acesta, am prins experiență, le știm deja pe toate. Suferim mai puțin și trăim mai mult. La 40 de ani, bărbatul este împlinit bine, are și el burtica lui și locul în care își servește berea acasă. S-au cam dus ieșirile cu băieții, are examene de suportat, are de intrat la liceu sau la facultate. Nu el, copiii lui, dar este și el pe acolo, este părintele care se preocupă sau nu, este bărbatul ce parcă s-ar apuca din nou de sport și parcă ar mai trăi încă o dată la 20 și la 30 și ar corecta pe ici, pe colo.
Da, 40 de ani este vârsta la care încep regretele, cele legate de trecerea timpului, cele legate de toate neîmplinirile, se adună toate pe capul omului și, sătul parcă de atâta stabilitate, câte unul mai rupe gardul, sare afară, rupe rândul, o ia de la capăt, sperând că acum, știindu-le pe toate, o să reușească mai bine. Eu cred că este doar o speranță deșartă.
La 40 de ani, femeia știe și ea cam tot, cam toate rețetele și nu fac referire doar la cele culinare. Are telefonul ei și secretele ei și, da, la fel ca el, regretele la pachet. Stă să clocotească, se pregătește sau să mai înghită și să închidă ochii pentru încă o vreme sau se pregătește de război. Nu, acum nu se va mai lupta cu bărbatul, acum are de luptat cu prejudecățile, cu moralitatea și cu propria-i sinceritate. Nu câștigă nici ea și nici el, bărbatul, câștigă doar timpul.
Sunt Samuel X și nu v-am spus nimic, doar am răscolit cele trei etape. Știu că urmează și altele, dar, pe mai departe, cam toate țintele sunt fixate pe uși de farmacie sau de spital. Omul trecut se caută și, desigur, nu se găsește. Vă las pe voi să-mi scrieți pe unde v-ați simțit mai bine, vă las să dați sfaturi și celor care nu au gustat suficient din cele trei etape. Poate împreună reușim să o găsim pe femeia care traduce din latina veche, poate o aducem acasă, poate ne liniștim…
