Când tu ai fost toată viața rățușca cea urâtă, când ai suferit mai pe ascuns, mai pe față de faptul că trăsăturile chipului tău nu vor nicicum să fie în armonie una cu alta, în ciuda sesiunilor intense petrecute la cosmetica, în ciuda stratului consistent de machiaj profesionist, când corpul tău urlă a dizgrație și face concurență noțiunii de „șleampăt”, cu dimensiuni adesea scăpate de sub control, cum să nu fii la un pas de infarct atunci când cel mai frumos bărbat pe care l-ai văzut vreodată aievea, frumosul însuși, te invită la o cafea?
Șocul pe care l-am trăit atunci când Traian s-a uitat la mine a fost pe măsura emoției. Îmi tremurau genunchii, gura mi se uscase instantaneu și cuvintele, deși mi se buluceau în cap, nu reușeau să se aranjeze în fraze ca să le și pot rosti. Cred că am fost mai mult decât penibilă, dar nu mă puteam abține, căci, în preajma lui, eram ca o frunză în vânt, lipsită de voință și de control.
Simțeam că halucinez, că realitatea s-a deformat și că trăiesc într-un vis aparent lucid, căci, repet, controlul nu-mi aparținea. Din acel moment, s-au întâmplat două lucruri în viața mea: pe de o parte, înțelesesem ce înseamnă să fii fericit cu adevărat, căci niciuna din porcăriile inerente ale vieții nu mă mai putea atinge, atâta timp cât Traian era în viața mea, iar, pe de altă parte, omul ăsta făcea absolut tot ce voia cu mine. Cum și când voia.
Mi-a luat foarte mult timp să înțeleg că, de fapt, el doar mă folosea. Și chiar și atunci, în timp ce îngerul de pe umărul drept îmi șoptea părintește „Lasă-l, mamă, că frumosul rupe osul”, drăcușorul de pe umărul stâng îmi urla: „Tu nu te vezi că ești slută ca noaptea? Zi mersi că se uită la tine, zi mersi că ai șansa să trăiești așa ceva, cât mai ține minunea asta, că odată se satură de tine și rămâi cu buza umflată!”.
Și tot așa, am acceptat multe. Am acceptat să nu petrecem Crăciun și revelionul împreună, am acceptat să-i împrumut bani fără să-i mai văd vreodată înapoi, am acceptat să vină doar la mine și doar când avea el timp, am acceptat și să ieșim nu în oraș, ci în weekend, în afara orașului, dar tot pe banii mei, am acceptat să-i cumpăr tot ce și-a dorit, fie o geacă de piele scumpă, fie un telefon nou, fie, fie…
Nici măcar atunci când o prietenă mi-a confirmat clar că Traian m-a băgat în seamă de abia după ce a aflat câți bani au ai mei, nu am reacționat…
La un moment dat însă, a venit și momentul în care am avut, cu adevărat, nevoie de el. În capul meu, eram iubiți, așa că n-am ezitat, atunci când îmi era mai greu, să-i cer, pentru prima dată, timp din timpul lui, nimic mai mult. Și m-a refuzat. Brutal și asta pentru că l-am abordat familiar atunci când se afla împreună cu prietenii lui, prieteni pe care nu mi-i prezentase niciodată.
Și dacă mi-ar fi tras o palmă în public, nu m-ar fi rănit atât de adânc și nu aș fi înțeles atât de rapid și de dureros adevărul pe care, deși îl știam de atâta timp, mă prefăceam că nu-l văd și că nu-l înțeleg. Și atunci toate s-au prăbușit, toată fericirea mea iluzorie, toată minciuna din care mă hrănisem atâta timp, toată viața mea pe care începusem s-o cred mai puțin nenorocită.
Am plecat umilită, dorindu-mi să mă înghită pământul și jurându-mi în barbă să tai din acel moment orice legătură cu el, căci toate au o limită, inclusiv disponibilitatea mea de a fi cârpă… Am plecat plângând încetișor, dar urlând în suflet toată suferința, tot năduful, toată ciuda, toată neputința. Nici nu mai știu pe unde am umblat sau ce am făcut atunci, am lăsat totul baltă, inclusiv problema în care aveam nevoie de ajutor, nimic nu a mai contat… absolut nimic!
Și a trecut o zi și aproape că am murit de dorul lui. Și au trecut două zile. Și a mai trecut o săptămână și… perspectiva s-a schimbat, iar dracul nu mi se mai părea atât de negru și nici fapta lui atât de reprobabilă. Și parcă a știut, căci atunci m-a și sunat. Da, a știut. M-a lăsat să mă calmez, să stau fără el și apoi, a atacat. Și ce am făcut eu? Știți ce am făcut eu? Da, exact… l-am primit înapoi fără niciun reproș, fără nicio lămurire, fără nicio clarificare, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Sunt disperată, sunt dependentă de acest bărbat frumos și nemernic și nu mai știu ce să mă fac cu mine…
