„Le-am urat să fie fericiți și el m-a blocat”

0
17372

Povestea Mayei

Nu a fost să fie…

Ne cunoaștem de foarte mult timp și o perioadă ne-am curtat reciproc, de la distanță. Când eu mi l-am dorit cu pasiune, el nu avea timp și ochi pentru mine. Am tăcut, am plâns, am suferit și am mers mai departe. După ani, brusc, el a început să mă vadă cu aceeași ochi cu care eu îl privisem în trecut. Am știut imediat și el a priceput că, deși totul pică acum pe tărâm steril, văd, simt, înțeleg… dar degeaba. Eram deja măritată. Ne-am mulțumit să nu ne spunem prea multe cu ajutorul cuvintelor, dar totul cu ajutorul privirilor. Ceva vechi și uitat se reactivase undeva, într-un colț de suflet și asta nu era bine deloc. L-am evitat un timp, însă fără succes. Nu numai că acea scânteie refuza cu încăpățânare să moară, dar de la un timp și el făcea ce făcea și mai mereu ne întâlneam „întâmplător” în locuri unde eram sigură că nu ar fi avut ce să facă. Nu pot să zic că mă urmărea, dar aflase unde mă poate vedea și își făcea prea des drum pe-acolo. Apoi, o dată, m-a ajutat să rezolv o problemă. Și altădată, altă problemă… Nu-mi plăcea cum evoluează lucrurile, dar nu aș fi vrut să-l rănesc, așa că, ușor, am început să-l evit. Poate nu aș fi reușit să iau distanță dacă nu ar fi intervenit schimbarea de loc de muncă a soțului meu și nevoia de a pleca din oraș.

Nu i-am spus unde m-am mutat și am lăsat ca legătura – sau ce naiba o fi fost între noi – să moară de la sine… Trebuie să recunosc însă că nu am avut inimă să-l blochez pe Facebook. Aș fi vrut să mai știu, din când în când, câte ceva de el. Am blocat doar mesajele…

Și apoi… s-a întâmplat! Nu ți-am spus că, de fapt, am fost colegi de liceu. Așa că atunci când s-a organizat întâlnirea de 15 ani, eu am refuzat să mă duc, în primul rând din cauza lui… Mi-a părut rău că nu am avut ocazia să-mi revăd foștii colegi, dar mi s-a părut că este mai „sănătos” așa. Am urmărit, ce-i drept, postările tuturor din ziua ceea și după, cu speranța că voi vedea măcar poze de la reuniune. Și am văzut… Am văzut, dar nu mă întreba ce colegi erau sau cum arătau, căci pe mine nu mă interesa decât un singur lucru – să-l văd pe el. Și l-am văzut… și nu numai pe el, ci și pe fosta noastră colegă Simona, periculos de aproape de el. În absolut toate pozele… am intuit că ceva urma să se întâmple între ei și, cumva nepermis, inima mi s-a chircit. Am tras aer în piept și am închis Facebook-ul. Fix ce-mi lipsea acum, să fiu geloasă pe doi foști colegi de școală… și mi-am propus să uit. Dar nu aveam cum, căci Facebook-ul îmi așternea conștiincios înaintea ochilor tot mai multe poze… iar în zilele următoare, pozele cu ei au devenit… intime. Selfie-uri de cuplu proaspăt. Când îmbrățișați, când sărutându-se, când… am uitat să-ți spun că toate aceste poze erau postate de Simona, cu tag la el și însoțite de citate sau strofe din poezii de dragoste… o feerie. Și ce crezi că fac eu? Le dau nu „like”, ci „adore” și le urez să fie fericiți. Nu la toate pozele, doar la una în care nu se sărutau, nu se îmbrățișau, doar mâna lui îi cuprindea tandru umerii… poți să crezi că poza asta m-a durut cel mai tare? Pe de altă parte, să știi că mă bucuram sincer pentru ei… Mă rog, nu pentru ei, pentru el. Că nu mai este singur… deși ea nu-mi plăcuse prea mult niciodată… dar cine sunt eu să judec?

Ea mi-a mulțumit cu o căruță de emoticoane dulcege, iar el a tăcut. Însă, a doua zi, surpriză! El își ștersese contul de Facebook, iar pozele cu ei… dispăruseră! Toate! Ulterior am aflat însă că nu își ștersese contul, ci că mă blocase! Nefiind prietenă apropiată cu Simona, nu mi-am permis s-o întreb nimic în legătură cu relația lor, așa că, de atunci, chiar nu mai știu nimic de el, de ei… dar e mai bine așa…

Cum spuneam, Anays, nu a fost să fie.”

(sursă foto: pinterest.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord