Nu mi-a rupt rochia.
Nu m-a trântit de perete.
N-a fost nimic din filmele pe care le vezi cu lumina stinsă și inima goală.
Ce mi-a făcut în pat a fost mult mai periculos. M-a văzut.
Mi-a mângâiat coapsele cu o atenție care m-a făcut să mă simt mai mult femeie decât oricare cuvânt spus vreodată. M-a privit cumva, ca și cum trupul meu era o rugăciune. Și l-a rostit. Încet, cu buzele, cu mâinile, cu respirația.
Nu m-a atins ca să ia.
M-a atins ca să dea.
A fost prima dată când nu m-am simțit dezbrăcată, ci dezvelită. Ca și cum cineva îmi scotea de pe piele rușinile vechi, fricile bănuite, ruinele lăsate de bărbați care m-au dorit doar cu palmele, dar niciodată cu inima.
Mi-a spus că sunt frumoasă exact așa. Cu celulită. Cu urme pe șolduri. Cu un sân mai mic decât celălalt.
Și nu mi-a spus-o cu vorbe.
Mi-a spus-o cu limba pe cicatrici.
Mi-a cerut să nu trag burta. Să nu-mi opresc gemetele. Să nu mă prefac.
Mi-a zis: Fii a ta.
Și am fost.
În patul acela n-a fost doar sex. A fost o revoluție.
A fost momentul în care am înțeles că nu trebuie să fiu perfectă ca să fiu adorată.
Că pot fi vulnerabilă, haotică, emoțională, și totuși dorită cu totul.
Ce mi-a făcut în pat m-a schimbat pentru totdeauna nu pentru că a fost intens, ci pentru că a fost adevărat. Pentru că nu m-a dominat, ci m-a eliberat. M-a lăsat să fiu — nu doar un trup frumos, ci o femeie întreagă.
Mi-a învățat corpul să nu se mai cenzureze. Să nu mai mimeze plăcerea. Să nu mai spună „da” cu gura când inima urlă „nu”.
Mi-a învățat sufletul că poate fi și gol, și în siguranță în același timp.
De atunci, nu m-am mai lăsat atinsă oricum.
Pentru că mi-a arătat ce înseamnă o atingere care vede, care ascultă, care iubește.
A fost o noapte.
Sau poate o inițiere.
Dar m-a schimbat pe viață.
Nu pentru că a știut ce să-mi facă, ci pentru că a știut cine sunt — și m-a adorat, fără să mă repare.
