Era într-o seară de Crăciun, acum mulți ani, când viața mea s-a transformat într-o poveste cu… tâlc. Iubirea mea, strălucind ca o stea în noapte, s-a stins brusc, lăsându-mă într-un vid aparent nesfârșit. Cu toate acestea, chiar și după atât de mult timp, în fiecare seară de Crăciun, încă îl mai aștept să se întoarcă, asemenea unei povești desprinse din paginile unui basm magic. Căci despre asta este Crăciunul, nu-i așa?, despre magie…
În tinerețea mea, eram îndrăgostită până peste cap. Cu el, Crăciunul părea să aibă o lumină aparte, iar fiecare fulg de nea cădea într-o armonie perfectă cu bătăile inimii noastre. Planificam petreceri de Crăciun cu prietenii, ne decoram casa cu strălucirea celor mai frumoase ornamente și împărțeam râsul și bucuria împreună. Dar destinul are adesea propriile planuri, și într-o zi rece de iarnă, totul s-a schimbat.
M-a părăsit de Crăciun. Oricât de crud sună, acesta este adevărul. Această frază părea un paradox, o contradicție în termeni, dar viața mea se transformase într-un roman tragic, iar, de atunci, Crăciunul a devenit un memento dureros al iubirii pierdute. Cu lacrimi în ochi, am văzut cum pleacă, luând cu el promisiunile noastre, zâmbetele și visurile noastre comune. Nu am crezut că viața poate fi atât de nedreaptă și de crudă cu mine. Cu ce-i greșisem?
Și acum îmi aduc aminte cum am fost lăsată într-o cameră plină de umbre, iar bradul de Crăciun a rămas martorul mut al unui final fără răspuns. Întrebări fără răspuns m-au bântuit noapte de noapte: de ce a ales să plece în ziua în care toată lumea celebrează dragostea și unitatea? Am simțit că am rămas într-un Crăciun infinit, o noapte fără sfârșit, așteptând ca miracolul să întoarcă timpul și să-mi aducă înapoi iubirea pierdută.
Cu toate că anii au trecut, am refuzat să renunț la speranță. Fiecare Crăciun a devenit o promisiune, o fereastră către un alt univers unde iubirea mea ar putea reveni. În fiecare seară de Crăciun, m-am întors la bradul acela, care acum era un martor al unei povești de altădată, și am aprins o lumânare în speranța că lumina ei ar putea ghida dragostea pierdută înapoi la mine.
Crăciun după Crăciun, am păstrat vie flacăra speranței. Mai bine să sper mereu decât să jelesc mereu, îmi spuneam. Fiecare sunet de clopoțel, fiecare colind răsunând în aerul rece al iernii părea a fi o chemare pentru el să se întoarcă. În fiecare an, am așteptat cu ochii plini de iluzii, sperând că poate miracolul Crăciunului să aducă înapoi dragostea dispărută.
Cei din jur m-au privit cu ochi plini de compasiune sau neînțelegere. Nu înțelegeau cum o femeie putea continua să aștepte o iubire pierdută, mai ales într-o zi atât de specială. Dar eu știam că magia Crăciunului nu rezidă doar în lumini strălucitoare și cadouri împachetate cu grijă. Magia Crăciunului este acea putere nevăzută care poate aduce împreună suflete pierdute și poate reda iubirea dispărută.
Așteptarea mea a devenit o poveste în sine, iar fiecare capitol al acestei epopei personale a fost scris în lumina lunii decembrie, sub privirile ocrotitoare ale stelelor de iarnă. Și, chiar dacă el nu s-a întors (încă), Crăciunul rămâne pentru mine un prilej de speranță, un moment în care cred că orice este posibil.
Și în acest Crăciun, sub cerul înstelat, îmi voi aprinde lumânarea și privind spre cer, și îl voi întreba în gând dacă poate auzi chemarea inimii mele. Și poate, doar poate, într-o zi de Crăciun în viitor, se va întoarce la mine, iar magia iubirii noastre va străluci din nou, la fel ca în acea în fiecare zi înainte ca el să plece…
