„M-am culcat cu amândoi. Ei, și?”

0
7575

A treia zi după nuntă, Sonia mă roagă să ne vedem la cafea.

– Nu trebuia să fii în luna de miere? o întreb ușor nedumerită, bănuind greșit motivul acestui telefon atât de nefiresc. Că doar mai avem timp să împărtășim bârfe d ela nuntă, nu?

– Plecăm după-amiază, da… dar vreau înainte să vorbesc ceva cu tine.

…ceva ce nu am apucat să vorbim în cei peste zece ani de prietenie, ceva ce nu poate să aștepte până după voiajul de muncă, ceva atât de grav că primează în fața bagajelor ce probabil că nu sunt gata și a emoțiilor ultimelor zile.

Ne vedem în doar 40 de minute, la cafeneaua noastră favorită de lângă Universitate. E liniște, răcoare și semi-întuneric, așa că nimeni nu ne poate deranja, nimeni nu poate bănui ce taine sunt pe punctul de fi dezvăluite.

– Nu știi cât îți mulțumesc că ai venit… Am… remușcări.

– Remușcări sau regrete? Să știu despre ce vorbim.

– Nu fi cinică! îmi spune râzând. Nu e prea devreme pentru regrete, ce zici? Nu, nu regrete, remușcări, am zis bine. Și nu știu ce să fac…

– Te ascult…

– Ne-am jurat credință, sinceritate, respect, bla, bla, știi tu, din astea. Nu am avut o problemă, în sensul că i-am fost fidelă. Cu o excepție. Sau două, depinde cum vezi lucrurile. Și nu știu dacă să-i spun sau nu.

– Înainte de nuntă nu ai avut dilema asta? De ce nu i-ai spus până acum?

– Păi, nu am avut cum…

– Adică…

– Adică, s-a întâmplat… atunci.

– În noaptea nunții? Ai înnebunit?

– Răspunsul este „da” la ambele întrebări. Știi când s-a furat mireasa? Ei, bine, în grupul „hoților” s-au nimerit numai prieteni de-ai lui. Pe doi dintre ei îi știu destul de bine, ne-am tot întâlnit de-a lungul timpului. Genul de bărbați care se servesc și pleacă și cărora femeile li se oferă bucuroase. Și arătoși, și mintoși. Mereu s-au purtat frumos cu mine, cumva la limita dintre politețe și flirt. Dar exact la limită. Ei, și nu știu cum ne-am împărțit în mașini, că eu am nimerit într-una doar cu ei doi… Galanți, civilizați, am mers să bem ceva – acolo unde stabilisem să ne întâlnim cu restul, dar nu a mai venit nimeni – ceilalți se rătăciseră. Nu știam ce să facem, să mergem după ei, să ne întoarcem la nuntă… între timp, ei au „negociat” prin telefon prețul răscumpărării mele… prostii din astea, știi cum se face, și ne-am hotărât să ne întoarcem. Băusem și eu ceva, în fine, cert e că, la întoarcere, în mașină, nu știu cum, jur că nu știu cum, dar mi-a venit așa să-mi scot portjartierele și să li le ofer ca amintire. Ei s-au mirat – stăteau amândoi în față – mi-au mulțumit și m-au întrebat dacă pot să mă sărute pe obraz să-mi mulțumească. Și le-am zis că da, au oprit mașina într-o parcare și au venit pe bancheta din spate, lângă mine. Și primul sărut pe obraz a durat mai mult decât era cazul și nu mă întreba cum, m-am trezit că mă sărut cu unul dintre ei… apoi l-am sărutat și pe celălalt și m-am cam încălzit și… lucrurile au scăpat de sub control. Mi-am dat seama că, în secret, dintotdeauna am avut fantezia asta cu doi bărbați, iar ei erau cei mai mișto bărbați pe care îi știam. Ce-a urmat… să zicem că o să am niște amintiri de invidiat…. ai auzit de orgasm multiplu? Nici eu, până atunci… și că tot mă întrebai de regrete… nu prea am. A fost o experiență cu totul ieșită din comun, cu totul ieșită din minți, cu totul… pff, cum să-ți zic eu ca o doamnă? A fost fantastic… Cred că pe toți trei ne-a excitat situația, rochia mea de mireasă, băutura, emoția… Uite, că mă ia cu călduri numai când îți povestesc… Și știi, de fapt, de ce îmi este cel mai frică? Că se va repeta… a fost ca un drog… și pentru mine, și pentru ei, fix în formula asta inedită pentru toată lumea. Am vorbit după, mi-au mărturisit că nu se așteptau la așa ceva, că nu a fost cu intenție, că… că…, și-au cerut inclusiv iertare și am ajuns la concluzia că totul trebuie să rămână între noi… Dar am remușcări. În plus, mă gândesc că dacă îi spun, poate așa mă asigur că nu se va mai repeta povestea asta… Nu știu ce să mă fac, nu știu ce-i de capul meu…

A făcut o pauză de gândire. Am tăcut, așteptând-o să-și termine mărturisirea. A continuat destul de repede, ca un drăcușor pus pe șotii, schimbând radical tonul:

– De fapt, știi ce? Nu-mi spune nimic… uite, vorbind cu tine, parcă m-am mai limpezit. O să păstrez… secretul. Și las viitorul să decidă. Poate că e o idee prea târziu să zic asta, dar am deschis ochii într-un fel în care nu credeam că se poate. Înțelegi?

– Nu.

– Nu contează…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord