
Veste proastă pentru toți: Mercur tocmai a intrat oficial în retrograd. Și dacă nu știi ce înseamnă asta, ei bine… pregătește-te pentru o vară care promite să fie ceva mai picantă decât de obicei.
Deși în trecut părea o chestiune ocultă, rezervată astrologilor cu aer misterios și cristale în buzunare, în ultimii ani termenul „Mercur retrograd” a devenit un fel de cuvânt-cheie al anxietății colective. Este folosit de spirituali, influenceri sau coachi de dezvoltare personală care, uneori, recurg la o formă subtilă de alarmism pentru a atrage atenția. Dar înainte să intri în panică, respiră. Fenomenul astrologic nu e o amenințare în sine. Din contră – dacă te deschizi către ce are să-ți arate, poate fi chiar un moment transformator.
Ce este, de fapt, Mercur retrograd?
Din punct de vedere astronomic, este o iluzie optică. Planeta pare că se mișcă înapoi pe cer, privind de pe Pământ. În realitate, nu se schimbă direcția orbitei, ci doar pare că o ia înapoi din cauza diferenței de viteză dintre Terra și Mercur.
Însă astrologic, acest „dans înapoi” nu trece neobservat. Mercur guvernează comunicarea: ceea ce spunem, ce gândim, cum ne exprimăm, cum semnăm, cum negociem. Iar când planeta intră în retrograd, toate aceste arii pot deveni… disonante. De aceea, astrologii ne sfătuiesc să evităm în această perioadă semnarea contractelor importante, inițierea de conversații decisive sau schimbările majore în relații.
Și poate părea ciudat, dar unele date par să susțină aceste avertismente. Potrivit unui articol publicat recent, aplicația de dating „Hily” a înregistrat în timpul retrogradului o creștere a problemelor în interacțiuni: întâlniri eșuate, comunicări întrerupte, ghosting. Când Mercur încetinește, relațiile noastre se bâlbâie.
Când are loc acest Mercur retrograd?
Potrivit The Old Farmer’s Almanac, episodul actual are loc între 17 iulie și 10 august, în zodia Leu. În acest an au mai fost două astfel de perioade: între 14 martie și 6 aprilie, și va mai urma una între 9 și 29 noiembrie.
Recomandarea specialiștilor? Răbdare, flexibilitate, și o doză sănătoasă de introspecție. „Planeta Mercur guvernează comunicarea în toate formele ei – ascultare, scris, vorbit, citit – dar și activitățile conexe: negocieri, contracte, transport, poștă, călătorii. Când este în retrograd, fii atent, amână semnarea documentelor importante, revizuiește planurile, verifică rezervările și pregătește-te pentru întârzieri”, scrie The Old Farmer’s Almanac.
Pe scurt: nu semna cu ochii închiși, nu porni la drum fără să verifici GPS-ul, și nu da „trimite” fără să recitești mailul.
„Mercur retrograd nu vine să te încurce. Vine să-ți arate unde n-ai fost atent.”
Ce ne învață acest retrograd?
De data asta, retrogradul are loc în semnul Leului – un semn de foc, intens, creativ și plin de încredere. Leul e cel care spune „eu strălucesc”, dar și cel care, uneori, uită să se privească cu sinceritate.
Așa că întreabă-te: Cine sunt eu în fața lumii? Ce vreau să arăt și ce ascund? Îmi trăiesc adevărul sau mă adaptez așteptărilor celorlalți?
Ce ai face dacă frica și autocritica n-ar sta mereu în calea ta?
Acest retrograd te provoacă să nu reacționezi impulsiv, ci să observi. Să nu acționezi imediat, ci să reflectezi. Să nu te pierzi în dramă, ci să o transformi în combustibil pentru autenticitate. Scrie. Plângi. Închide telefonul. Privește în oglindă. E timpul să te întâlnești cu tine.
Poate fi ceva bun în toată agitația asta?
Da. De multe ori, tocmai retrogradul scoate la lumină punctele de tensiune, rănile nerezolvate, conversațiile neterminate, emoțiile ascunse sub preș. De aceea poate fi un aliat neașteptat. Dacă înveți să stai cu disconfortul fără să reacționezi, dacă ai curajul să-l întrebi „ce vrei să-mi spui?”, acest Mercur retrograd îți poate oferi o hartă către o versiune mai sinceră a ta.
În loc să fugi de haos, învață din el. Nu te teme de confuzie – uneori, tocmai acolo se naște claritatea.
Spune-mi în comentarii dacă ai simțit și tu influențele lui Mercur retrograd în viața ta.
sursa: https://www.vice.com/





