„N-am timp” mă omoară

0
1149

Nici nu mai știu ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei sintagme ce mă limitează și îmi sărăcește viața. Știu doar că este scuza perfectă pentru tot ceea ce aș vrea să fac, dar… mi se pare prea greu, mi-e lene sau, pur și simplu, țin cu dinții de zona de confort. Aia călduță și ingrată.

„N-am timp” îmi amputează zborul și visul. Mi-l autoservesc pe tavă ca bandaj pentru răni ce amenință să cangreneze, ca justificare pentru păcatul ce-l comit împotriva mea. Am ajuns să mă cred pe cuvânt, fără să mă uit cu ce umplu golurile dintre fiecare două de „N-am timp” pe care le emit cu scopul unei grațieri. Îmi păcălesc conștiința și mă mint temeinic. Fără să clipesc. Ba chiar îmi stoarce și câteva lacrimi sincere. De mila mea și a lipsei acute de timp cu care mă confrunt, singura vinovată de toate rateurile, eșecurile, lecțiile neînvățate, neîmplinirile și neînceputurile. De toate acele lucruri mărețe sau mărunte pe care am vrut dintotdeauna să le fac și nu am putut. Nu am avut cum. Nu mi-am permis pentru că… ei, bine, da, pentru că „nu am avut timp”. Am fost și sunt foarte ocupată cu… diverse, obligații, nu știu, cu chestii care au ca finalitate un singur lucru – ca eu să nu am timp pentru ceea ce poate ar face diferența, pentru ceea ce poate ar conta.

De ce fac asta? De ce facem asta? Poate pentru că este mai ușor să te fofilezi până și de la propriile visuri. Poate pentru că este mai ușor să renunți, să abdici, decât să iei taurul de coarne, poate că e mai dulce frica decât curajul, poate pentru că, dacă avem scuza perfectă ne simțim scutiți de a trăi, mulțumindu-ne cu supraviețuirea în vârtejul căreia rostul ni se topește sub dictatura lui „n-am timp”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord