Niciun bărbat întreg la minte nu o să recunoască că te înșală

0
2108

Al tău nu te înșală, stai liniștită, dar vorbim, așa, la general, bine? Așadar, să presupunem – prin absurd, bineînțeles – că un bărbat își înșală iubita/soția. Și să presupunem și că aceasta află sau măcar bănuiește. Ei bine, în realitate nu e ca în filmele acelea în care el își recunoaște spășit greșeala și își pune cenușă în cap în fața ei, târându-se în genunchi și arătându-se dispus să accepte orice, dar orice, pentru a-i recâștiga inima și încrederea. Și apoi totul se termină cu happy end. Sau dacă e, e o excepție și, deci, nereprezentativă.

În realitate, el e dispus să-i demonstreze respectivei că este nebună, bolnavă de gelozie și paranoică și că nimic nu este adevărat, totul nefiind decât invenții bolnave, ale ei sau ale prietenelor ei cu care umblă tot timpul, că doar e i-a spus că sunt niște nemernice bârfitoare și invidioase pe fericirea lor și care vor să-i despartă și de aceea inventează numai rahaturi și minciuni și uite că aproape reușesc, chiar nu vede?

Un bărbat normal, nici în ruptul capului nu admite adevărul, oricât de evident ar fi acesta, găsind pentru orice îndoială, argument sau dovadă câte o duzină contra, că doar el nu degeaba susține că este nevinovat și departe de el aceste gânduri mizerabile, că el o iubește până la moarte, că lui nu-i trebuie nici mort altă femeie, că ce treabă să aibă el cu alta când acasă o are pe cea mai frumoasă, mai deșteaptă și mai sexy… Și cu asta a atins punctul vulnerabil al „inamicei”, ajungând la momentul în care ea începe, de obicei, să cedeze, fie pentru că vrea atât de tare să-i creadă balivernele și să nu sufere, încât chiar o face, fie că înclină să-l ierte (și) de data asta, că prea frumos se poartă și că a fost poate o greșeală, nu?, că oameni suntem și supuși greșelii și ce am fi dacă nu am ierta, că e clar că doar pe ea o iubește…

Și uite așa, indiferent de cum gândește ea, până la urmă, totul chiar se termină cu un temporar happy end, fără ca el să fi recunoscut însă nimic. Iar înseamnă că deja s-a creat un precedent pentru viitorul scandal, când din nou, nu a înșelat-o.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord