În copilărie, acea primă și magică etapă a vieții, suntem liberi de judecăți și prejudecăți față de noi înșine și de ceilalți pentru că vedem totul prin prisma inocenței și a purității pe care, din păcate, le pierdem pe măsură ce creștem.
Nimeni nu vine pe lume simțindu-se prost pentru cum arată. Nici eu, nici tu… Ce se întâmplă însă că ajungi ca, la un moment dat, să te simți inconfortabil cu ceea ce oglinda reflectă zilnic?
Ce simți când te uiți în oglindă? Îți place ce vezi? Îți accepți imaginea sau îți dorești să-ți poți schimba corpul așa cum ai face-o cu o rochie veche pe care ai schimba-o fără șovăială cu una mai frumoasă și mai atrăgătoare? Ne-ar plăcea să ne acceptăm și să ne iubim mai mult, dar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. De fapt, de-a lungul vieții, mulți oameni mențin o relație complexă de dragoste-ură cu imaginea lor fizică. Ei sunt de părere că trupurile spun povești, povești despre schimbările și experiențele care lasă urme. Cu toate acestea, nu este întotdeauna ușor să respectați acea imagine surprinsă de camera frontală a mobilului. De multe ori, ne ascundem în spatele filtrelor pentru a ne putea conforma canonului de frumusețe dictat de societate, estompând și devalorizând propria-ne individualitate, precum și trăsăturile ce ne definesc ca fiind unici.
Trăim într-o societate care ne vrea egali, care insuflă rușine persistentă celor care, văzându-și reflectarea, se percep diferiți și chiar cu defecte. Problema este că această senzație apare devreme, atât de devreme încât, conform unui articol publicate recent in The Guardian, trei din patru copii sub 12 ani deja se rușinează cu fizicul lor.
Ce se întâmplă? De ce stabilim o relație atât de distructivă cu corpurile noastre încă din copilărie? Trăim astăzi într-o perioadă în care fenomene precum body shaming (umilirea celor ce nu corespund din punct de vedere fizic standardelor) au devenit o formă de hărțuire zilnică, mai ales în mass-media.
Nimeni nu se naște urându-și trupul, cine ne insuflă acest dispreț?
Uneori ne tratăm corpul în același mod în care ne tratăm mintea: cu prejudecăți grave și gânduri negative. Se pare că, dintre toate relațiile pe care ființele umane le dezvoltă de-a lungul vieții, cea mai complexă și adesea mai haotică este cea pe care o stabilesc cu propria imagine fizică, cu momente de acceptare și momente de disconfort tensionat.
Nimeni nu se naște urându-și corpul, educația și cultura contemporană sunt cele care induc această respingere de sine. Un sondaj realizat în Marea Britanie în 2016 a arătat că 47% dintre fetele cu vârste cuprinse între 11 și 21 de ani s-au simțit inconfortabil cu aspectul lor și că acest lucru le-a limitat în multe situații sociale. Această percepție, această credință, are un impact grav asupra sănătății mintale. Atât de mult, încât cercetările de la Universitatea Deakin din Australia evidențiază că imaginea corporală distorsionată apare deja la copiii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani și acest lucru se traduce adesea în tulburări alimentare timpurii. Ce facem greșit? De ce dezvoltăm această respingere față de imaginea noastră?
Educație și povești de familie
Aproape de când am venit pe lume, suntem înconjurați de oameni care ne descriu aspectul fizic. Este important să ne amintim că fiecare cuvânt conține o judecată de valoare și că, prin intermediul acestor cuvinte cărora, inevitabil, le acordăm credit, ne construim imaginea de sine.
Familia nu numai că educă, dar, prin intermediul comentariilor, al observațiilor și al poveștilor transmise de la o generație la alta ne modelează fără să ne dăm seama și, de cele mai multe ori, rezultatul nu este deloc unul menit să ajute să ne formăm o imagine de sine sănătoasă și benefică.
Societate și idealurile de frumusețe
Idealurile de frumusețe masculină și feminină s-au schimbat de-a lungul secolelor de foarte multe ori. În ultimele decade, a început să fie apreciată, cu oarece variațiuni, imaginea feminină filiformă. Au dispărut curbele la femei pentru a fi promovate siluete nenaturale și deloc sănătoase. Ceva asemănător s-a întâmplat cu bărbații, fiind considerați atractivi doar acei tineri înalți și musculoși.
Aceste modele stereotipe au fost integrate în lumea cinematografiei, a modei și a reclamei, convingându-ne încă din copilărie că frumusețea rezidă doar în aceste forme. Această omogenitate corporală ne face să ne privim în oglindă la un moment dat, încă din copilărie, și să constatăm că nu ne încadrăm în aceste canoane, ceea ce, automat, ne duce cu gândul la faptul că avem o problemă, nu corespundem, suntem defecți, prin urmare, nu merităm nimic.
Într-adevăr, comparația socială este un impuls natural al ființei umane. Ne comparăm pentru a evalua prin ce suntem diferiți/asemănători față de ceilalți, dar tot ceea ce observăm sunt diferențele ce pun distanțe – în mintea noastră – insurmontabile între noi și ceilalți, în timp ce asemănarea ar favoriza integrarea socială și asta este tot ce ne-am dorit de când ne știm, corect?
Cum să începem să ne respectăm corpul de chiar de astăzi
Societatea este deja destul de inospitalieră, de critică și de crudă încât să ne abandoneze și să valideze mesajele dăunătoare pe care ni le transmite. În contrapartidă, ne suntem datori să creăm o alianță mai bună cu noi înșine pentru a merge înainte în siguranță, simțindu-ne demni de fiecare vis și obiectiv pe care ni le-am propus.
Pentru a ne iubi corpul, trebuie să-l respectăm
Cu toții avem defecte, nuanțe, aspecte, detalii care nu ne plac la corpul nostru, dar nu ar trebui să ne respingem pentru asta. Este în regulă dacă nu ne plac acele urechi prea proeminente sau acea celulită de pe coapse. De ce să nu le acceptăm? Acceptând că niciun corp omenesc nu este perfect, deci nici al nostru, reducem stresul și autocritica.
În plus, suntem conștienți de câte lucruri minunate putem face cu corpul nostru? Putem merge și ajunge unde vrem. Ne permite să dansăm, să facem sport, să îmbrățișăm, să mângâiem, să călătorim, să muncim, să simțim… Viața nu ar fi posibilă fără el. În plus, corpul omenesc este modelabil, ne permite să-l antrenăm și să-l lucrăm așa cum ne dorim.
Cu toate acestea, și atingerea celeilalte extreme ce presupune să considerăm că multe kilograme în plus sau în minus sunt perfect normale și să persistăm în a ne întreține obiceiurile nocive, sub acoperirea sloganului acceptării, nu este deloc sănătos, căci nu facem altceva decât să ne mințim, din nou, confundând particularitățile fiecărui corp cu susținerea unei atitudini dăunătoare vizavi de propriul corp.
Să-i alegem corect pe cei cu care ne asociem și să exersăm gândirea critică
Oamenii din jurul nostru ar trebui să ne ofere modele sănătoase de imagine corporală. Evită-i pe cei care sunt obsedați de fizicul lor, pe cei care te judecă după cum arăți și pe cei care susțin idealuri de frumusețe distorsionate. Este necesar să ne dezvoltăm gândirea critică capabilă să înțeleagă că nu tot ce apare pe rețelele de socializare, la televizor sau în filme corespunde realității.
Să înțelegem că universul digital este animat de algoritmi, nu de principii etice sau de valori sănătoase. Nimeni nu se naște urându-și corpul, dar creștem rușinați și nesiguri de aspectul nostru fizic. Cu alte cuvinte, ca societate, facem ceva greșit în acest sens și asta nu ar trebui să rămână așa, dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noștri și pentru sănătatea lor fizică și mintală.
sursă: lamenteesmaravillosa.com
