Nu mă jigni spunându-mi că sunt o „femeie puternică”

0
2095

Nu-mi spune că sunt o „femeie puternică”, pentru că mă rănești, jignindu-mă.

Ceea ce s-ar putea numi „puterea unei femei de a trece peste…” nu este decât superficialitate, lipsă de tangență cu esența… Indiferență și neimplicare. A trece repede peste sincopele vieții (dintre care unele irecuperabile) nu este o calitate, ci o armă. O șmecherie pentru a asigura o cât mai lină continuitate supraviețuirii.

Ceea ce s-ar putea numi „puterea unei femei de-a se lupta până în pânzele albe” pentru cauze mai mult sau mai puțin pierdute nu este decât încăpățânarea sterilă în fața evidenței. O ambiție de bifat, un orgoliu de slujit, energie, timp și nervi investiți în exclusivul beneficiu al unui ego ce nu știe să se maturizeze și atunci vrea doar să crească.

Ceea ce s-ar putea numi „puterea unei femei de a duce greul”, mai ales când acest greu sunt neputințele celor din jur – partener de viață, familie – nu este decât capacitatea femeii de a sluji necondiționat și nemotivat, degradându-se până la dispariție și oferind astfel un model eronat urmașilor, care fie vor înțelege că, din oameni, trebuie să devină cârpe sau preșuri, fie că trebuie să-și găsească și ei, la rândul lor, o femeie „puternică” care să le ducă lingura la gură și, eventual, să le și mestece mâncarea, ca să nu li se altereze prețioasa ființă.

Ceea ce s-ar putea numi „puterea unei femei de a rămâne în picioare când toți cad” este doar abrutizarea femeii. Dezumanizarea, golirea de emoții și sentimente pentru a deveni stâlp de sprijin al unui univers în degringoladă. E dureros să pierzi tot, inclusiv propria feminitate si fragilitate, propria simțire și dreptul de a simți, doar pentru că cineva trebuie să țină piept, cu mâinile goale, apocalipsei. Iar acel cineva, inevitabil, este o femeie…

Aceasta nu este decât o interpretare personală. Dar, în virtutea ei, te rog, lasă-mă să cred că nu sunt deloc… puternică!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord