Mult timp am crezut că iubirea trebuie să doară un pic. Să te agite. Să-ți dea peste cap gândurile, să-ți strângă stomacul de parcă ai fi într-un carusel nesfârșit. Așa am fost învățate – că fluturii în stomac sunt dovada unei iubiri adevărate. Că dacă nu tremuri când îl vezi, dacă nu simți adrenalina primei întâlniri în fiecare zi, e ceva greșit cu relația ta.
Dar nu e așa. Sau nu mai e.
Fluturii sunt minunați. Dar sunt, de fapt, semnul incertitudinii. Al fricii că nu ești suficientă. Al dorinței disperate de a fi aleasă. Al frământării constante: „Oare mă iubește? Oare mă va suna? Oare simte ce simt și eu?”
Azi, nu mai vreau fluturi. Vreau stabilitate. Vreau să știu că sunt iubită fără să întreb. Vreau liniște în suflet, nu furtuni în piept.
Liniștea nu înseamnă plictiseală. Înseamnă siguranță
Acea pace pe care o simți când știi că nu trebuie să demonstrezi nimic. Când nu trăiești cu teama că azi e prezent și mâine devine fantomă. Când mesajul pe care îl aștepți vine, și nu e plin de ambiguități. Când nu trebuie să citești printre rânduri, pentru că totul e clar, sincer, transparent.
Fluturii vin cu anxietate. Liniștea vine cu maturitate
Iubirea nu e un thriller. Nu trebuie să simți că pierzi aerul ca să însemne că iubești. O iubire sănătoasă nu e despre suspans, ci despre continuitate. Despre un „te iubesc” rostit fără teamă. Despre „sunt aici” spus nu doar când e ușor, ci mai ales când e greu.
Fluturii apar când nu știi dacă ești în siguranță. Liniștea apare când știi că ești acasă
Că omul de lângă tine nu e acolo pentru ce-i oferi, ci pentru cine ești. Că nu trebuie să fii mereu impecabilă ca să fii iubită. Că poți plânge și râde în același minut și nu te va face slabă în ochii lui, ci umană. Că e lângă tine nu doar când ești frumoasă și strălucitoare, ci și când ești obosită, confuză sau tăcută.
Nu mai vreau relații în care mă simt o alegere temporară
Vreau o iubire care mă adună, nu care mă risipește. Care îmi hrănește inima, nu care mi-o consumă. Vreau o iubire matură. Una în care nu există jocuri de putere, ci parteneriat. Una în care să creștem, nu să ne consumăm.
Vreau un bărbat care nu îmi dă fluturi, ci rădăcini.
Care nu mă face să plutesc, ci mă ajută să mă ancorez.
Care nu e focul de artificii de la început, ci lumina caldă care rămâne aprinsă și când se stinge tot în jur.
Și știi ce?
Această iubire nu e lipsită de pasiune. Din contră.
Pasiunea e mai adâncă atunci când știi că e sigur să te abandonezi.
Că trupul tău, sufletul tău, vulnerabilitatea ta sunt primite, nu judecate.
Că nu ești folosită pentru ce ești, ci iubită pentru cine ești.
