Nu-mi iubesc soția, n-am iubit-o niciodată…

Dacă râie ar fi fost, și tot scăpam mai ușor, dacă s-ar fi ținut scai de mine, și tot găseam eu o cale să fug, să scap, dar nu, nu am scăpat, am ajuns să o iau de nevastă și nici azi nu știu de ce am făcut acel pas.

Nu știu câți oameni au pățit la fel ca mine, dar las aici momentul acesta al meu de destăinuire, îmi las aici mărturia spre a trage un semnal de alarmă. Nu toți oamenii se căsătoresc din iubire și pentru că își doresc. Așa este, am picat într-o ciorbă care se vede de la o poștă că nu este a mea, dar nu am puterea să ies, nu am puterea să-i spun adevărul, nu vreau să o rănesc, mă las târât, tras, remorcat și sunt aici. Nu, nu sunt la începutul călătoriei, avem deja doi copii și încă unul pe drum. De fapt, ieri seară era unul pe drum, azi există certitudinea că sunt doi pe drum, a venit de la analize și mi-a spus că așteptăm gemeni. O să fim mai mulți pe drum, o să fim șase, nu am planificat nimic, nu mi-am dorit, nu am iubit-o, am vrut doar să o protejez, nu am vrut să se simtă prost.

Ne cunoaștem din copilărie, am fost colegi de bancă și, mai apoi, doar vecini de bloc. Ea cu treaba ei, eu cu a mea. Într-o seară, mi-a bătut la ușă și s-a autoinvitat la o cafea. Am depănat amintiri și, uite așa, a plecat spre dimineață. A doua zi, a venit și m-a scos în oraș, a treia s-a scurs firesc și au urmat multe zile, dar nu am iubit-o nici măcar o secundă, sunt aici pentru că a venit și nu a mai plecat. Nu o iubesc pe ea, dar la copiii mei țin, da, o să avem patru, se dublează, mi-a dat cu bonus, sunt speriat.

Până acum, nu am spus nimic, când a avut nevoie, m-am culcat cu ea. De acum, o să pun jucăriile în cui. O să săriți ca arși și o să spuneți că există metode contracepționale, dar nu a vrut așa ceva, este foarte credincioasă, merge la biserică des, se roagă pentru ea și pentru noi. Pe undeva, cred că înțelege, că știe în ce situație suntem. Nu, nu ne-am certat și nici nu am avut parte de neînțelegeri majore de când umblăm așa, în forma asta numită cuplu, numită căsătorie, nu pot spune că face ceva rău, dar, cu siguranță, pot spune că sunt o victimă, că sunt într-o situație scăpată de sub control, situație pe care nu am programat-o și pe care nu mi-am dorit-o.

Avem inclusiv o situație materială precară, nu suntem bogați, muncim și câștigăm ceva bănuți, dar mereu este loc de mai bine. Poate dacă aș fi fost mai avut, nu ajungeam să mă plâng, poate dacă aveam bani, îmi înecam suferința mai des în băutură, dar nu am, abia că îmi ajung să hrănesc cele trei guri de lângă mine. Of, mai sunt câteva luni și o să fim șase…

Nu am cum să plec, sunt captiv într-o lume ivită de niciunde, sunt soțul ce a spus „da” fără să gândească doar ca să nu o facă pe cea de lângă el să plângă. Nici măcar nu era gravidă când am luat-o…

Da, avem studii superioare, asta este halucinant, da, știm exact cum stă treaba cu inteligența, știm exact cum ar fi trebuit să decurgă o relație firească, normală, dar la noi a fost altfel…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here