…și ce a urmat nu a fost deloc decent

0
1020

Nu sunt personajul pozitiv al vieții mele și nici al vieții multora dintre bărbații pe care i-am cunoscut. Asta este o realitate de care nu am de ce să mă ascund, indiferent cât de mult m-ar dezavantaja, indiferent cât de rău ar da la public. Și, ca mine, sunt multe femei. Unele prin alegere proprie, altele prin conjunctură. Unele, nepăsătoare cu asta, alte încă nemulțumite și agitate, dar cumva pe drumul acceptării. Unele conștiente că se se află în această situație, altele, mai fericite, preferând să ignore cu totul povestea. Însă toate avem în comun faptul că, la un moment dat, viața ne-a rânjit, nicidecum surâs, și toate am făcut față așa cum ne-am priceput mai bine, chiar dacă, în loc să-i întoarcem și obrazul celălalt, i-am întors rânjetul și ce-a urmat nu a fost deloc decent. Dar, astea suntem și așa defilăm…

Însă…

Există obiceiul să arătăm cu degetul pe cei ce sunt diferiți de noi, în încercarea de a ne ascunde propriile probleme în spatele acestui deget acuzator.

Există obiceiul să râdem în hohote de greșelile sau prostiile altora, sperând cu tărie că hohotul, cu cât este mai puternic, cu atât poate ascunde mai cu nădejde, propria prostie și nevolnicie.

Există obiceiul să ne simțim bine când aflăm despre cât de rău le merge altora, doar pentru că asta ne face pe noi să părem că stăm, prin comparație, aproape minunat.

Există obiceiul, așadar, să ne mințim teribil, în lupta cu noi înșine și cu ceilalți pentru o imagine falsă, căci adevărul pare de neconceput, imposibil de adoptat, nu mai zic de iubit.

Și mai există obiceiul să ne considerăm net superiori femeilor, mai ales celor despre care tocmai am vorbit.

Căci…

Din păcate, nu prea există obiceiul ca fiecare să-și vadă lungul nasului și bârna din ochi, înainte de a-și arunca indecent și infertil ochii în ograda altuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord