Sunt femei ale căror unice atuuri în viață sunt cele cu care s-au născut și pentru care nu au mișcat un deget, dar asta nu le împiedică să se împăuneze cu ele, de parcă ar fi rezultatul unei munci sisifice.
Sunt femei care
au senzația că, dacă natura a fost cu ele o idee mai darnică decât cu restul suratelor, au dreptul să se comporte oricum, ignorând bunul simț – fumat, nu-i așa? – jignind în dreapta și-n stânga, cu o superioritate de carton înmuiat în apă cu lămâie.
Sunt femei a căror educație lasă mult de dorit, dar ele nu-și fac probleme, considerând că generozitatea naturii e suficientă și, din partea lor, nu mai este nevoie să adauge nimic, ca să nu strice, cumva, puritatea ignoranței și a nesimțirii în care băltesc.
Sunt femei care
cred că dacă ele au fost scutite din facere de câteva neplăceri cu care altele se luptă din greu, atunci au tot dreptul din lume să le desconsidere pe cele ce nu sunt ca ele sau care tind să ajungă ca ele cu efort, lacrimi și suferință.
Sunt femei care se consideră „mai” superioare, doar pentru că mănâncă fără să se îngrașe, tenul lor nu are impurități sau părul le este extra-mătăsos, așa nespălat cum și-l poartă.
Sunt femei care
au câștigat la loteria genetică și nimic mai mult, dar care consideră că asta le dă dreptul să fie nesimțite, mitocance, grobiene și prepotente, bătându-se cu cărămida în piept în legătură cu desăvârșitele lor calități (exclusiv fizice și pentru care, personal, nu au niciun merit), în timp ce calcă, mulțumite, pe cadavre.
Sunt femei norocoase și femei mai puțin norocoase – care trebuie să lupte pentru calitățile pe care natura, cel mai probabil pentru a le oferi șansa unor lecții, și nu din greșeală, le-a oferit altora cu ambele mâini – dar asta nu înseamnă că diferențele dintre ele capătă sens doar pe această bază, deși cele dintâi ar jura că așa e, oferind drept suprem argument răutăți și minciuni. Astfel de femei cred că împărățesc lumea, când, de fapt, doar o poluează.
