Nu te pune cu răutatea unora dintre femei, că arde mai tare decât acidul

O fi eu fată „rea”, dar nu în sensul în care vreau să scriu azi despre răutatea anumitor femei. Și, oricum, mai am de învățat până să ajung la performanța unora dintre femeile pe care am avut neplăcerea să le cunosc.

Știți genul acela de femei care au o problemă nespusă și ai senzația că fac pe ele, dar se țin fără s-o recunoască, deși le trădează tremurul nefiresc și poziția și mai nefirească a picioarelor încrucișate și a feselor strânse tare, în jurul unui morcov – aș fi scris ipotetic, dar cred că e cât se poate de real? Ei bine, femeile acestea, sărmanele dragile de ele, nu sunt capabile să comunice și să demareze rezolvarea respectivei probleme, preferând s-o pună la dospit. Căci o problemă de care nu te ocupi ce face? Ce știe mai bine și anume puroi. Iar acest puroi le iese direct pe gură. Răutatea lor are efect de otravă și de pârjolire acolo unde deschid gura, vărsând, incontrolabil, mizerii și arătând cu degetele murdare către alții, râzând în gura mare și stricată de te miri ce, căci numai așa uită de propria mizerie și se simt cumva „alinate”, consolându-se cu minciuna că toată lumea e în rahat, nu numai ele.

Da, nu le tolerez pe femeile care-ți servesc răutăți gratuite, doar pentru că ele sunt impotente sufletește sau pentru că au o traumă, o gaură, o ceva cu care nu știu altceva ce să facă. Și cu atât mai mult mă scârbesc cele care mimează prietenia și zăhărelul, în timp ce-ți înfig sulița infectă, pe la spate, drept în inimă.

Dacă una dintre aceste femei îți este aproape în relații personale sau profesionale, te compătimesc și-ți urez stomac tare și nervi elastici sau, dacă preferi, sprint bun și rezistență la fugă. Sau, poate să reușești să le convingi să facă un drum la psiholog ca să vomite odată parazitul ce le scofâlcește mintea și sufletul, vindecându-se astfel de o boală pe care, evident, nu recunosc că o au decât – în anumite cazuri fericite – când au scăpat de ea (și asta pentru că răutatea și prostia au făcut de când lumea casă bună).

2 COMENTARII

  1. Interesanta aceasta descriere.
    Pacat ca reflecta realitatea…
    Si mai pacat ca mama copiiilor mei se suprapune ferfect, as spune, acestei descrieri.
    Felicitari!

Dă-i un răspuns lui Horațiu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here