O femeie are dreptul să fie fericită

Viața e scurtă, i-am zis și am privit-o în ochi fără să ezit.

Nu i-am spus o noutate, noutatea era contextul în care discutam. Față în față, două femei care au pariat diferit pe viață. Mă feresc să fac comparații calitative. Însă ea mă privește cu reproș.

– Am dreptul să-mi caut fericirea, nu?

– Chiar dacă asta presupune să-ți încalci anumite principii?

– Pornești de la o premisă greșită. Vorbești de principii, însă nu despre principiile mele, ci despre ale tale. În timp ce tu crezi că libertatea mea este o greșeală, o vină sau un păcat, eu consider că este cel mai valoros principiu pe care nu am de gând să mi-l încalc vreodată. Sunt dispusă să fac tot ce trebuie pentru a fi fericită. Cât despre promisiuni, nu mă bazez foarte multe pe ele. Nu fac decât puține și relevante. Pe care mi le țin atâta timp cât condițiile în care le-am făcut nu se schimbă. Odată cu schimbarea condițiilor inițiale, consider că promisiunea nu mai este validă de la sine. Și cu asta nu am încălcat nimic, cu asta nu am afectat pe nimeni. Am pretenții mari, dar numai de la mine. Cine ține pasul, bine, cine, nu, nu este responsabilitatea mea să duc în spate pe nimeni. Niciun suflet nu se salvează și nici nu-și găsește fericirea în umbra altuia sau atunci când altul s-ar strădui să-i facă treaba. Nu mă responsabilizez pentru nimic din ce nu mă privește sau nu depinde de mine. Îmi caut fericirea așa cum consider că este corect fața de mine în primul rând și fără a le încălca celorlalți exact aceleași drepturi și principii, pe care le respect necondiționat.

De aceea este esențial să fiu corectă față de mine, ca, indirect, să fiu și fața de cei din jurul meu, indiferent dacă ei consideră că nu aș fi. Pentru că percepția lor asupra a cine sunt sau ce fac nu este problema mea.

Să știi că există o persoană în viața mea pe care o iubesc mai presus de orice. Acea persoană sunt eu. Nu este egocentrism și nici narcisism, ci premisa de la care trebuie să pornești în viață ca să poți evolua, ca să poți trăi semnificativ, ca să poți tinde către împlinire și ca să poți căuta eficient fericirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here