Și acum mai simt durerea, personal nu am înțeles nimic, știu doar că soția mea a fost alături de mine, că mi-a pansat rănile, fără să știe de ce boală grea sufăr, fără să înțeleagă că am fost părăsit de amantă și că am zăcut luni bune sperând să se întoarcă la mine, tânjind după ea și astfel iubind pe ascuns o femeie forțată de soartă să plece și să rupă iubirea noastră.
Da, am avut amantă, o pot numi femeia mea perfectă, am avut o relație cum nici în filme nu am văzut și, evident, inevitabilul s-a produs, a venit vremea aia nenorocită și ea a trebuit să plece în Germania la soțul ei pentru că i-a găsit de muncă. Inițial, am știut că stă acolo două luni, că merge la sparanghel, dar mai apoi și-a găsit de muncă într-un bar și, ce să vezi, și-a părăsit soțul și s-a combinat cu patronul barului și pe noi ne-a abandonat. Când spun noi, mă refer la mine și la soțul ei care suferă și el și de care, sincer, îmi este milă. Sunt singurul om în stare să-l înțeleagă și cred că ar putea să-l înțeleagă și patronul neamț dacă și el ar fi părăsit, la rândul lui.
Să nu râdeți, vorbesc despre o femeie frumoasă care știa să strângă bine un bărbat în brațe și care a rezultat că a strâns mai mulți bărbați în brațe și da, ne-a rănit, da, ne-a durut, da, așa este, sunt prost, dar mi-am lins rănile în timp ce soția mea se îngrijea de mine. Norocul meu că mă lua în brațe și mă strângea la pieptul ei și eu închideam ochii și îmi imaginam că sunt cu ea, cu amanta, cu femeia visurilor mele. O vedeam acolo, în Germania, aplecată pe câmp și zâmbind când eu veneam pe la spate și o surprindeam în pozițiile imaginate de mine. O vreme, am reușit să-mi păcălesc durerea așa, dar, mai apoi, nu am mai fost capabil să-mi domolesc dorul. Am apelat la un truc, exista un parfum ce îi plăcea ei, amantei, și eu i-l făceam cadou. Soției mele nu-i plăcea, dar, cu timpul, l-a acceptat. O ajutam să se dea cu el și mai apoi mă guduram acolo, la sânul ei, și iar îmi imaginam.
Vremea a trecut și amanta mea a vizitat România. A venit cu Friț! El era mic de statură și gras, avea chelie și bretele verzi la niște pantaloni maro din piele. Purta o cămașă în carouri și o pălărie cu insigne și pană. Au venit din Germania și s-au oprit în oraș. Atunci am înțeles că Friț nu era decât un sas plecat din România și că el mai avea rude în țară, că plecase și el cu ani de zile în urmă și că o luase pe amanta mea de soție pentru că ea îl înțelegea, vorbea româna la fel de bine ca el. M-am liniștit, acum am înțeles că nu era chiar atât de inteligentă pe cât îmi închipuisem. Nu, nu învățase limba germană și, drept să spun, se cam îngrășase acolo, nu mai era ca atunci când se dădea cu parfumul primit de la mine.
A mea era acum mult mai frumoasă. Se chinuise aici, în țară, alături de mine, în toată perioada în care am suferit eu și rămăsese la fel, slabă și încruntată, o trecusem prin toate grijile și o călisem exemplar. Normal că am râs de Friț, normal că m-am simțit bine, am împușcat doi iepuri dintr-un foc, fără să port pantaloni verzi și o pălărie stupidă. Sunt fericit…
