Portalul 9:9 și Marea Schemă Cosmică a zilei de 9.09: Dublul de 9 întâlnește energia cifrei 1 -Mâna Cerului ne atinge dorințele

Portalul 9:9 și Marea Schemă Cosmică a zilei de 9.09: Dublul de 9 întâlnește energia cifrei 1 -Mâna Cerului ne atinge dorințele

9 septembrie este o zi specială în Univers, cu o semnificație aparte și o energie puternică, iar în 2026 această dată capătă o încărcătură și mai interesantă. Repetiția cifrei 9 transformă ziua de 9.09 într-unul dintre cele mai uluitoare momente ale lunii septembrie în numerologie și spiritualitate, fiind asociată cu accelerarea unor conștientizări, manifestări care încep să prindă contur și dorințe pentru care pare că se deschide o cale neașteptată.

Pe 9 septembrie, aceeași cifră apare de două ori în calendar: 9.09. Pentru numerologie, nu este o simplă repetiție, mai ales când este vorba despre cifra 9, unul dintre cele mai puternic încărcate simbolic numere. Asociată cu încheierea unui ciclu, cu maturizarea, înțelepciunea și desprinderea de ceea ce și-a consumat rostul, cifra 9 vorbește despre un moment în care experiențele acumulate încep să capete un sens mai clar.

Portalul 9:9 este considerat în spiritualitatea contemporană o perioadă favorabilă bilanțului interior, eliberării și conștientizării unor adevăruri care au fost poate amânate. Iar în 2026, această dată capătă o nuanță aparte: 9 septembrie se află într-un An Universal 1, primul an al unui nou ciclu numerologic de nouă ani. În numerologie, 2026 se reduce astfel: 2+0+2+6=10, iar 1+0=1. Numărul 1 este considerat începutul unei noi succesiuni de nouă ani, după ce 2025 a închis ciclul anterior prin vibrația lui 9.

Citește continuarea pe Garbo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here