Nu aveam de gând să o scriu pe undeva, dar m-a rugat o dulce duduie să o postez, să o creionez și să las un semn pentru cei neinițiați în ale alcoolului și ale damelor de companie. La asemenea rugăminți, am cedat și unde mai pui că, după ce scriu, mi-a promis și desert, mi-a promis o partidă, o trecere în revistă a programului de revigorare, da, mi-a promis, dar tare mi-e frică că nu o să fac nici față și nici spate și am să mă uit doar așa, la linguriță, și am să înghit în sec – căci am colesterolul mare și fițos – o să privesc și am să înghit, poate o să pun puțin pe limbă, să-mi aduc aminte sau, eventual, o să salivez, cine să mă oprească, deși am un buletin mai greu ca o valiză, stau burdușiți anii în el cum stau sarmalele în oală înainte de degustat.
Am cedat pentru că sunt un elegant în viață, privesc, ascult și nu pot să refuz o damă de companie ce peste jumătate de oră de la ultimul apel telefonic o să se transforme în bunică și o să deschidă ușa nepoților. Râd de ea și mă amuz copios cum poate să schimbe placa cu o asemenea viteză. Am decis să nu spun nimănui, a fost o doamnă când era necesar și o cu…bip..rvă când am avut nevoie, și iar o doamnă și numai noi am știut că, atunci când se supăra, mă mușca preventiv, așa, în glumă, de trompeta ce refuza să cânte și pe care mă amenința că o să o agațe în cuiul rușinii, să o vadă toată lumea, ca pe o flașnetă răgușită și muiată de trecerea anilor, flașneta de lapte sau vlăguita, așa cum îi plăcea să spună.
Mai pe ocolite, dar uite că am ajuns să dau definiția trompetei și, evident, că am să ajung să vă povestesc și cum a agățat-o în cuiul acela pentru că am umblat cu ea ridicată și m-am împiedicat și, din greșeală, am căzut peste o vecină care avea nevoie de ajutor pe moment și nu de scandalul ce s-a iscat. Răposatul ei soț era dus de o vreme în lumea celor drepți și nu avea cum să-i mai cânte în strune bietei femei. Mi-am făcut eu pomană, dar a aflat dumneaei și m-a terorizat. V-am spus că a mea era artist plastic? Se ocupa de sculptură și așa a făcut una similară cu a mea și a pus-o în cuiul rușinii, pe ușa de la intrare în apartament. A mai si scris că aici locuiește purtătorul unei drăcii atât de mici, încât ai crede că niciodată stăpânul nu este acasă…
Gata, v-am povestit, de acum merg să văd ce mi-a mai rezervat sorocul…
