
Sunt bărbat și-mi fac reclamă, o fac intenționat, vreau să vorbească lumea despre mine, să mă bârfească, să rămână cu senzația că sunt un leu fioros în pat, că o am și groasă și lungă și ascuțită, da, de daltă vorbesc și vorbesc pentru că, fără de ea, un bărbat ca mine nu ar fi nimic.
Recunoaște, 20 de centimetri nu sunt de ici, de colo! Sunt artist, iubesc cioplind inimi, sculptând sentimente, finisând relația dintre mine și opera mea, sunt bărbat și-mi doresc să înțeleg femeia, să o pătrund în cele mai ascunse unghere, să fasonez până și acolo unde ochiul uman nu ajunge, sunt bărbat și insist să ajung la perfecțiune, opera mea trebuie să stârnească invidie, femeia mea trebuie să fie unică, să fie cea mai frumoasă din univers, să fie singura capabilă să mă reprezinte și să mă asculte atunci când îi aplic ultimele lovituri de ciocan, atunci când ceasul o să recunoască plăcerea ce o să se transforme în gemete de mulțumire.
Sunt sculptor înainte de toate, înainte de a fi bărbat, sunt artistul ce își imaginează mereu că opera lui o să vorbească unei lumi întregi. Peste milioane de ani, o să rămână povestea, basmul, mitul. Sunt sculptor și pătrund cu răbdare, cu aplecare, cu trudă, cu simț, sunt sculptor și pătrund acolo unde doar mintea ar putea s-o facă, finisez cu grijă și nu las lucrul neterminat. Satisfacția este scopul meu, satisfacția și finalizarea, eroticul aparținând doar minților încinse ce si-au imaginat că dalta mea este cu totul și cu totul altceva.
Eroticul are greutatea lui, parfumul, decența, seriozitatea lui! Atingerea mea face piatra să tresară, scoate apa din piatră seacă, acțiunile mele seduc și satisfac în același timp, aici și acolo, mereu. Sunt bărbat, lovesc precis, sparg spre a construi, frec spre a aduce la bun sfârșit opera, le frec pe toate cu patimă, cu interes, finisez…
Sunt bărbat și-mi fac reclamă, sculptor prin excelență, puternic, transpirat, inspirat și, acolo unde este nevoie, intervin la comandă. Dacă te-ai numărat printre clientele mele, știi că vorbesc serios, acum ai fi mulțumită, satisfăcută, obosită de atâtea rotocoale date unui produs căruia nu ai cum să-i găsești defectele.
Este naturală repulsia pe care o simte concurența, ei nu prea mai sunt bărbați, li s-a tocit dalta, finisajele lor lasă de dorit. La ultimul salon expozițional, au avut doar reclamații, s-a dus vremea jumătăților de măsură, femeile au devenit pretențioase, s-au trezit.
Sunt bărbat, dar asta nu înseamnă că sunt ieftin, în realitate sunt un scump… Sunt Samuel X și vă cioplesc de nu vă vedeți. Caut femeia în compania căreia să traduc din latina veche…







