Elisabeta Pauline Ottilie Luise zu Wied, cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva, a fost o figură remarcabilă în istoria României și în lumea literară europeană. Născută pe 29 decembrie 1843 în Neuwied, Ducatul Nassau, și decedată pe 18 februarie/2 martie 1916 în București, Elisabeta a fost nu doar regina României în timpul domniei soțului ei, Carol I, ci și o patroană a artelor, o scriitoare prolifică și o susținătoare ferventă a carității.
Fiica lui Hermann, principe de Wied, Elisabeta a crescut într-un mediu aristocratic, primind o educație riguroasă. În 1869, la vârsta de 26 de ani, Elisabeta s-a căsătorit cu Carol I al României, domnitorul tânăr al unui principat aflat sub tutela Imperiului Otoman. Căsătoria lor a marcat începutul unei noi ere pentru România, care, după Războiul de Independență din 1877 și recunoașterea ca regat în 1881, a avut-o pe Elisabeta ca prima sa regină.
În timpul Războiului de Independență din 1877, Elisabeta s-a dedicat cu abnegație sprijinirii răniților. A înființat spitale, servicii de ambulanță și a procurat medicamente pentru soldați, arătând o empatie și un devotament rar întâlnite în rândul reginelor vremii. Aceste eforturi umanitare au continuat și după război, Elisabeta fondând Societatea „Regina Elisabeta” în 1893, care trata anual circa 17.000 de pacienți nevoiași și distribuia medicamente gratuite. (…)
Elisabeta a avut o relație complexă cu poetul Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoțit de o sumă importantă de bani. Deși poetul a refuzat premiul, regina a rămas o admiratoare a talentului său, citindu-i cu pasiune poemele și fiind influențată de lirismul său.
