În apartamentul de la etajul 5, e în plină desfășurare o poveste complexă, în umbra ușilor închise și a perdelelor trase. Dacă nu aș fi implicată direct în ceea ce urmează să vă povestesc, mi-aș lua popcorn și aș asista amuzată la această telenovelă. Dar realitatea este alta.
În centrul acestei povești este soțul meu, Mircea, un bărbat aparent obișnuit, cu o carieră stabilă și o familie considerată de către ceilalți drept ideală. Cu toate acestea, liniștea și rutina lui au fost date peste cap de o aventură neașteptată cu vecina de la etajul inferior.
Femeia de la 4, Elena, trebuie să recunosc, este un spirit liber, o persoană a cărei energie vibrantă nu prea poate fi ignorată. Întâlnirile lor întâmplătoare în holul blocului au dus la conversații ce au depășit banalul „Bună ziua” – după cum aveam să aflu fără să vreau – și au evoluat într-o relație intensă, plină de pasiune și complicitate.
Însă, așa cum adesea se întâmplă în astfel de situații, secretul i-a fost descoperit. De ceva timp, simțeam că ceva nu era în regulă, iar intuiția mi-a dezvăluit adevărul amar. Confruntarea a fost inevitabilă, astfel că ambele am fost nevoite să ne evaluăm sentimentele și opțiunile.
Desigur, surprinzător sau nu, decizia lui Mircea nu a fost cea așteptată. În loc să opteze pentru libertate și să-și construiască o nouă viață cu „fascinanta” Elena, el a refuzat să-mi dea divorțul. Motivul? Da, știu, o să râdeți: domnul se considera un „familist convins”. În ciuda aventurii sale și a problemelor din relația noastră, el susține că-i este loial conceptului de familie tradițională. Nu mie, dar ideii de familie, da. Voi înțelegeți ceva de aici? Că pe mine mă depășește complet…
Această alegere a generat, cum era și normal, o mulțime de întrebări și critici din partea celor din jur. Cum ar putea un bărbat să își păstreze fidelitatea față de o familie pe care tocmai o trădase? De ce să persiste într-o relație tensionată și deloc în regulă, așa cum devenise, din păcate, relația noastră? Nu zic că totul era roz și doar din vina lui am ajuns aici, dar problemele din cuplu se discută și se rezolvă în interiorul cuplului și nu prin găsirea unei amante sau a unui amant.
Pe de altă parte, au fost și voci care au ținut să afirme că, în inima acestui paradox, rezidă, de fapt, o confruntare între dorințele individuale și presiunile sociale. Mircea, în ciuda aventurii sale cu Elena, s-ar simți, vezi Doamne, legat de normele sociale care promovează imaginea unei familii unitare și stabile și că ar fi ales să-și să ignore propriile sale nevoi și fericire în favoarea aparențelor și a confortului social. Pe bune? Păi voi credeți că aia e familie în care ne înșelăm, dar ce contează? Nu zic, există cupluri care au o relație deschisă pentru că așa au decis de comun acord. Aia e altă treabă, problema lor. Dar în cazul nostru, nu se pune problema de așa ceva.
Sunt conștientă că trăim cu toții – și eu, desigur – sub presiunea normelor și a etichetelor, iar deciziile noastre nu sunt întotdeauna conforme cu ceea ce dictează societatea și e foarte bine așa. Dar să ni le asumăm până la capăt, fără să-i facem pe cei din jur să sufere inutil, doar pentru că noi suntem cu vorba aia în două luntrii.
În loc de încheiere, sper ca povestea noastră să fie cuiva de folos. Noi, până la urmă, vom divorța, independent de „valorile” viitorul meu fost soț, asta este clar. Dar nu ar fi fost mai simplu, mai sănătos și mai bine pentru toată lumea să nu se ajungă aici?
