Deși sărindarele se pot face în orice perioadă a anului, ele sunt cel mai des întâlnite în posturile mari, mai ales în Postul Paștelui. Atunci credincioșii le aduc la biserică încă din primele zile ale postului, pentru ca pomenirea să înceapă cât mai devreme. Pentru cei vii, sărindarele se dau de obicei pentru sănătate, ajutor, luminare sau întărire în credință. Pentru cei adormiți, ele se fac pentru iertarea păcatelor și pentru odihna sufletelor.
În viața creștinului ortodox, Postul Paștelui este socotit timpul cel mai potrivit pentru rugăciune și pomenire. Nu este doar o perioadă de postire trupească, ci mai ales un răstimp în care credincioșii caută să se apropie de Dumnezeu prin slujbă, milostenie și rugăciune pentru cei vii și pentru cei adormiți. În această atmosferă de pocăință și așteptare a Învierii se leagă și rânduiala sărindarelor, un obicei vechi, bine înrădăcinat în practica Bisericii și în tradiția populară românească.
Sărindarul este, în esență, o pomenire care se face la patruzeci de Sfinte Liturghii pentru anumite persoane – fie vii, fie adormite. Numele vine din cuvântul grecesc care înseamnă „patruzeci”, trimițând tocmai la numărul Liturghiilor la care sunt pomeniți cei trecuți pe pomelnic. În timpul acestor Liturghii, preotul scoate părticele din prescură pentru fiecare nume scris și le așază pe Sfântul Disc, rugându-se pentru cei pomeniți. Această pomenire se face la Proscomidie, partea de început a Liturghiei, și este socotită una dintre cele mai puternice forme de rugăciune ale Bisericii.
