Stimate domn,
Am hotărât să-ți scriu nu pentru a-ți reproșa ceva sau pentru a te judeca, ci pentru a-ți împărtăși câteva dintre gândurile și sentimentele mele.
Am aflat recent că mi-ai fost infidel și nu pot să îți ascund dezamăgirea și durerea pe care le simt acum. Am fost profund rănită și afectată de gestul tău, dar încă nu vreau să îmi pierd speranța. Înainte să iau o decizie cu privire la relația noastră, îmi doresc să-ți spun ce simt. Am ales s-o fac în scris pentru a nu mă pierde printre lacrimile mele sau scuzele tale.
Atunci când am decis să îți acord încrederea mea și să începem o relație, am făcut-o cu speranța că împărtășim aceleași valori și principii. Am făcut-o cu inima deschisă, cu sufletul ușor și cu o convingere de neclintit cum că tu ești destinul meu. Omul meu. Sprijinul meu. Totul meu. Însă acum, infidelitatea ta m-a făcut să pun acest tot la îndoială și m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva am greșit încă de la început. Dacă nu cumva, tot ce a fost până acum între noi nu a fost decât o cumplită amăgire. O iluzie și nimic mai mult. O manifestare derizorie a dorințelor și speranțelor mele în ceea ce ne privește…
Cu toate acestea, încă mai cred că oamenii pot învăța și pot evolua în urma greșelilor lor. Dacă ești dispus să-ți recunoști rătăcirea și să faci eforturi pentru a-ți schimba comportamentul, atunci e posibil să mai putem salva ceva din relația noastră. Dacă nu, din păcate, răspunsul e foarte simplu: fiecare dintre noi va trebui să meargă pe drumul său.
Sper că îți dai seama că infidelitatea nu este doar o problemă de încredere în relație, ci și o problemă morală și de respect față de mine, partenera ta. De aceea, dacă ai de gând să mai fim împreună, ei bine, ne așteaptă un drum complex și dificil, căci reconstrucția încrederii și a respectului necesită timp, efort și sinceritate și din partea ta.
În orice caz, gestul tău a marcat un „înainte” și un „după” în relația noastră, iar asta înseamnă că nimic nu va mai putea fi ca înainte, indiferent de ceea ce vom decide, până la urmă, că vom face. Iar asta, trebuie să-ți mărturisesc, mă apasă și mă întristează de moarte.
În cele din urmă, să nu te mire tonul rece și sec al acestor rânduri, căci fac eforturi să-ți transmit cât se poate de clar și de concis ceea ce mi-ar lua, în mod normal, zeci de pagini și nenumărate zile pe care însă nu știu acum dacă mai merită cumva efortul să ți le dedic. În aceeași linie, ar trebui poate să închei prin a-ți ura numai bine, multă minte și înțelepciune, dar zău dacă îmi vine…
