Și Dumnezeu se minunează de cât de prost sunt

Dacă vrei să faci o femeie să zâmbească, atunci spune-i că o iubești, dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, atunci fă-ți planuri de viitor cu femeia respectivă. Da, am adaptat, am dres-o și colorat-o spre a vă face să înțelegeți că se poate râde și zâmbi indiferent de unde te uiți la mine.

Și Dumnezeu se amuză când vede cât mă strofoc să le fac fericite pe femei, zâmbește de acolo, din înalturi, și se minunează de cât de prost sunt, câte flori am distribuit și câte cadouri am făcut și toate pentru că aveam eu planuri și toate planurile mele au eșuat și Dumnezeu, care-mi citește gândurile precum un bancomat cardurile, se amuză teribil, se rostogolește prin ceruri și plânge de bucurie pentru că sunt nostim rău.

Să vă mai spun că eșuez lamentabil și totuși sper? Să vă amintesc că le iubesc necondiționat și că am încercat să fac cu ele, în compania lor, împreună, să nu spună că sunt nebun, da, împreună cu ele, am făcut planurile. Da, păreau incredibile, dar le-am făcut și le-am promis pentru că iubirea presupune sacrificiu total în mintea mea.

Am prieteni ce-mi spun că exagerez când cumpăr 300 de lumânări pentru o cină romantică, am florărese care se îngrijorează când văd că rămân fără marfă la trecerea mea pe la ele. Sunt atent la detalii, tortul și șampania, pișcoturile și șervețelele, fețele de masă cu inimioare, draperiile și covorul din cameră asortate, lenjeria intimă în ton cu evenimentul și el, nenorocitul de eveniment, se lasă așteptat, nu mai apare, nu-mi iese, este incredibil și eu sunt tot așa, tot acolo, tot virgin la 22 de ani, sunt disperat, am cheltuit bani și m-am implicat, am desenat momentul, mi l-am imaginat, le-am adus până acolo și, când să punctez, aflam că s-a petrecut ceva fără de vrerea mea, fără de plan, ceva minuscul care ducea la eșec.

Ultima dată a sunat telefonul mamei ei exact când mă pregăteam să desfac șampania. Da, în timp ce ea vorbea la telefon, eu parcă o vedeam cum mă lasă să o desfac și pe ea, cum mă chema mai aproape, dar a închis, s-a ridicat și mi-a spus sec, petrecerea s-a încheiat, a murit străbunica…

Altădată mi-au venit niște prieteni în vizită și au insistat să stea până a plecat ea. La o altă tură de pregătire, totul a fost perfect, mai puțin un calorifer care a cedat și a inundat tot apartamentul. Am ajuns să cred că la mine în casă ceva nu este normal și am decis împreună cu o altă parteneră să ne vedem la ea. Să vă mai spun că s-au întors ai ei acasă exact când trebuia să intru și că, în realitate, am fost nevoit să ies pe geam?

Poate la voi nu s-a întâmplat așa, dar eu sunt un tip foarte serios, meticulos, unul ce nu face nimic fără programare. În seara aia nenorocită în care am fugit pe geam am intrat într-un restaurant și, până la închidere, m-am făcut varză. Am băut și am băut iar și am fost cu o femeie acasă la mine, așa, de ciudă, și am refuzat-o atâta timp cât am mai știut de mine și, spre dimineață, m-am trezit cu două dileme mari, una că nu știam unde îmi este portofelul și a doua, efectiv nu mai știam dacă mai sunt virgin sau nu.

Asta este, eu o să o ard tot pe virginică, mi-e rușine să spun adevărul, să spun că nu știu sigur. E nasol, am să renunț la planificările astea inutile, am început să văd lumea altfel după atâtea eșecuri. Ai zice că m-am maturizat…

Dacă vrei să faci o femeie să zâmbească, atunci spune-i că nu știi, că nu-ți mai aduci aminte, spune-i că Dumnezeu se amuză copios acolo, sus, când ne vede…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here