Dacă nu ar fi existat rețelele de socializare, mai cu seamă cea numită Facebook, ar fi trebuit inventate, căci nu există modalitate mai simplă și mai comodă să urmărești din umbră pe cineva sau, dimpotrivă, să-l hărțuiești până la saturație. Și fără a lua în discuție cazurile patologice, cu doar o privire fugară în jur, văd numeroase femei care și-au făcut un obiectiv din a urmări ce mai face, ce mai postează, pe unde se mai fâțâie – și cu cine – fostul.
Nu știu dacă dintr-o plăcere masochistă sau doar din pură curiozitate feminină, nu știu dacă din dragostea ce încă mai are puls sau doar ca să se distreze, însă multe femei sunt profund recunoscătoare distinsului Mark pentru jucăria cu care le-a dotat telefoanele. Astfel, Facebook-ul a devenit cea mai grozavă platformă de spionaj, menită să dea profunde dureri de cap – dacă fostul are acum o nouă relație – sau efuziuni imbecile de fericire – dacă rezultă că omul e singur și abătut. Mai grave sunt situațiile în care, ca un psihopat, fostul nu are Facebook sau, dacă are, nu postează nimic din viața sa personală. Inadmisibil, nu e așa?
…sau poate că inadmisibil este că, odată ieșită dintr-o relație, nu o faci definitiv, ci păstrezi invizibile fire care continuă să te lege bolnăvicios de trecut?
Ce rost mai are, dragi femei, să pierdeți timpul cu istorii moarte? Vă hrănesc sufletește? Vă țin de mână? Vă îmbrățișează cumva noaptea? Țin loc de o relație reală? Obsesia controlului extinsă dincolo de rațional? În timpul ăsta nu mai bine vă vedeți de viață și dați pagina, așa cum mai mult ca sigur el a făcut-o deja? Sau poate că exact asta doare cel mai tare?!
Oricum ar fi, însă, vă spun doar atât: „Următoruuuul!”
