Singurătatea, blestem sau binecuvântare?

Sunt singură. Pentru mine aceasta este o alegere. Dacă privesc în urmă – și o fac steril, doar ca „documentare” sau de curiozitate – au fost epoci în care fugeam de singurătate, în care o vedeam ca pe o povară, ca pe o nenorocire de care mă feream cu orice risc, cu orice sacrificiu, cu orice compromis. Iar atunci când se întâmpla să ni se intersecteze drumurile, sufeream ca un câine, oarbă și surdă la chemările ei ascunse.

Fără să știu, și atunci făceam o alegere, dar una incredibil de găunoasă, una menită să-mi aducă durere inutilă. Alegeam să sufăr din cauze mai mult închipuite sau înghițite cu de-a sila de prin viață. În general, de prin viața altora.

Dar azi, singurătatea are gust de timp oprit cu mâna, spre mângâiere și încetinire a zbuciumului. Are gust de liniște, de tihnă, de culori moi, de temperatură plăcută simțurilor, de senzația unei după-amiezi de duminică într-un târg de provincie unde nu se întâmplă niciodată nimic. De piua. Orice sistem are, la un moment dat, nevoie de pauză. Mai cu seamă unul viu…

Singurătatea este blestem sau binecuvântare. Depinde cum vrei s-o înțelegi, cum ți-o însușești, cum o trăiești… În ritmurile singurătății îmi regăsesc pacea, echilibrul, armonia. Îmi regăsesc și cele mai mici piese ale puzzle-ului, piese la care renunțasem de mult, deși purtam în continuu lipsa lor. Îmi regăsesc gândurile și visurile puse la păstrare pentru un viitor prielnic. De cele mai multe ori, știm că acest „viitor prielnic” nu vine niciodată, de aceea mă grăbesc să profit de singurătate.

Singurătatea te poate silui sau tu îi poți arăta o lume – lumea ta – ținând-o cu putere de moț.

Controlând-o. Dominând-o. Exact așa cum ai proceda în pat cu un partener temporar, dar necesar.

Fragment din „Confesiunile unei fete rele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here