Sunt într-o situație cel puțin delicată. Am picat în povestea asta pur întâmplător și nu știu ce decizie să iau. Mă explic, am plecat la munte, am plecat pentru o săptămână cu intenția de a mă rupe de tot, mi-am luat concediu și am ales să merg într-un loc unde să nu mă cunoască nimeni. Nu știu cum procedați voi, dar eu, uneori, am nevoie de o rupere totală, de o detașare adevărată, de o pauză care să mă liniștească. Da, am plecat în inima munților Apuseni, credeam că totul o să fie perfect. Practic, așa a și fost până în ultima seară. Vă mai explic un lucru, nici măcar nu-mi luasem telefonul cu mine. Izolarea mea trebuia să fie exemplară, să nu comunic preț de o săptămână cu oamenii din viața mea. Nu, nu înțelegeți greșit, nu mă deranjează oamenii, dar o pauză clară prinde bine uneori.
Cum spuneam, totul a fost perfect până în ultima seară, am avut o cameră cochetă, am avut parte de o baie echipată cu toate cele necesare, până și dușul avea presiune, am avut parte de mâncăruri gustoase și de peisaje mirifice, dar ultima seară avea să strice tot.
Mă așezasem la o masă și-mi comandasem ceva ușor și un pahar de vin. Nici nu mi-a fost servit bine vinul căci, în fața mea, la o masă distanță, am văzut o figură cunoscută. A venit și s-a așezat acolo și părea că așteaptă pe cineva. Evident, eram în pauza mea de cunoscuți, eram la câteva sute de kilometri de casă și ea nu ar fi trebuit să fie acolo. Am rămas la masa mea, am profitat de faptul că nu am fost zărit, am rămas acolo, încercând să evit contactul cu ea.
După alte zece minute, a apărut și un el, tot cunoscut, un amic, chiar unul bun. S-a așezat la masa ei și acolo au început problemele. Ambii făceau parte din gașca mea, a prietenilor mei, atâta doar că nu erau căsătoriți între ei, fiecare era căsătorit cu o altă persoană, respectiv, cu prietena mea cea mai bună, o fostă colegă de școală și cu prietenul meu cel mai bun, vecinul meu de bloc din copilărie. Da, aveam în față două cupluri distruse și eu eram martorul trădării lor. Nu, nu aveam telefonul la mine, abia atunci am regretat enorm că nu-l luasem cu mine. Aș fi putut face poze, m-ar fi scutit de toate explicațiile pe care urma să le dau, aș fi avut probe…
Probabil că pare o nimica toată, dar eu sunt obligat să duc acasă vestea asta nenorocită și, sincer, nu știu dacă o să găsesc puterea să povestesc acolo ce am văzut. Da, se sărutau și dansau și, în timp ce eu mă ascundeam tot mai tare, ei se simțeau tot mai bine. Nu, nu am să uit zâmbetul lor parșiv, atitudinea lor de oameni fericiți, indiferența față de partenerii lor adevărați, nu am să uit felul în care se comportau aici și felul în care simulau acasă că fac parte din două cupluri fericite.
Însă mă mai gândesc la un aspect, mă întreb ce aș fi făcut dacă prietenul meu cel mai bun și colega mea de școală ar fi fost acolo și ar fi făcut ce fac partenerii lor, mă întreb dacă aș mai fi fost tentat să dau eu de veste, mă întreb dacă aș fi procedat la fel. Oare m-ar fi deranjat o presupusă relație între ei? Vedeți, aici este dilema mea! Să tac și să mă prefac că nu am văzut sau să fiu cinstit, să îmi ajut prietenii să înțeleagă în ce situație se află? Voi ce ați face?
