Suntem țara unde circul nu se termină niciodată. Pâinea, da. Circul, nu!

Și, din păcate, trebuie să fiu de acord cu această postare pe care am preluat-o de la autoarea „Divei de mahala”, cel mai nou roman parodie publicat la editura Bookforge. Tocmai de aceea, în loc să vă spun eu în amănunt depsre ce este vorba, o voi lăsa de Jorgette Beignet (cu doi de t), fostă Getuța Papanaș și personajul-narator al cărții să vă ofere, în stilul ei, caracteristic toate detaliile:

Breaking news de la colțul blocului meu din Pantelaymon, pardon, centru:
A ieșit „Diva de mahala”, cartea vieții mele!

Sau, mă rog, o carte despre mine, scrisă de mine și transcrisă cuvânt cu cuvânt de o autoare cu acte-n regulă, Cristina Lincu – care, dacă n-aș fi prea modestă, aș spune că s-a inspirat la maxim din stilul meu (că la minimum n-are rost să discutăm).

Dă-ți ochii peste cap, fă un selfie și deschide-ți mintea!

Ce aduce cartea asta?

Păi este ocomedie dulce-amară, ca o viață trăită pe stories. Un roman parodie cu paiete, botox literar și accente de pamflet, scris la persoana I – adică de eu însăși, în toată splendoarea mea de suflet strălucitor.

Ce să știi dacă n-ai avut onoarea să mă cunoști (și-mi pare rău pentru tine):

Am crescut cu reviste glossy, horoscoape de pe net și am absolvit (cu coroniță imaginară) facultatea de „Influencereală Emoțională Aplicată”. Hihi, sună bine, așa-i? Mă rog, glumesc, nu știu dacă te-ai prins…

Am iubit… pe interes. Am visat… cu filtre. Am trăit… după citate de pe Face inventate de mine. Și da, mi-am schimbat numele, fiindcă Getuța era prea provincial pentru mine. Jorgette Beignet sună bine, e pe franceză, și-i face pe bărbați să-și rupă gâții gâturile uitându-se după mine.

Teme majoritare pe care vi le-am luminat eu în carte:

  • Viața pe social media, unde like-ul ține loc de iubire și filtrul ține loc de suflet;
  • Cum să-ți construiești o identitate falsă, dar memorabilă (și, mai ales, monetizabilă);
  • Snobismul ca stil de viață;
  • Cum să visezi la Parlament, dar să nu știi câte camere are o lege (sau câte legi are o cameră, nu mai știu exact, ceva așa „gen”).

Ce zice lumea bună?

Editorul cărții (da, există și oameni serioși implicați în acest fenomen literar) zice așa:

Jorgette nu e doar un personaj. E un fenomen. O instituție a lipsei de decență, a aroganței și a analfabetismului funcțional. Este o oglindă caricaturală, dar dureros de fidelă, a tradiționalului „dat din coate”, a prostiei ridicate la rang de stil de viață, dar și a nevoii disperate de validare și sens în lumea digitală”

Ce cred eu?
Cred că lumea e geloasă pe mine. Și pe bună dreptate. Cine altcineva a transformat prostia alfabetismul funcțional în artă, machiajul în manifest social și pozele cu buze țuguiate în forme de rezistență?

Cartea se găsește pe Bookforge.ro: AICI împreună cu cel mai adevărat manual de „Secrete, taine și mistere de viață” dezlegate de subsemnata pentru voi. Este gratis, adică cadou! Cu plăcere, adică, cu drag!


Detalii tehnice (pentru cei care vor să se dea cultivați):

  • Titlu: Diva de Mahala (Memorii)
  • Autor: Cristina Lincu (apropo, femeie citită și scrisă)
  • Gen: Roman-parodie cu tocuri cui și satiră la purtător
  • Format: Print – că lumea reală încă mai are farmec
  • Pagini: 278 – cât un scroll pe TikTok într-o zi leneșă
  • Editura: Bookforge – da, locul unde se forjează idei

Contact presă:
Cristina Lincu
📩 crslincu@gmail.com
📘 Facebook: @divademahala
🏷️ Hashtag oficial: #divademahala


Despre Cristina Lincu (că, na, merită și ea acolo un mic paragraf, o atenție, o măslină):
Autoare serioasă până acum, cu romane psihologice și proză scurtă de calitate – Amn3zia (editura Univers) și Liberă! (editura Bookzone), Eu, o mama (im)perfectă? (editura Bookzone) și Femeia dintre Lumi (editura Bookforge) – Cristina s-a hotărât că e momentul să scape puțin porumbelul autoironic pe tarlaua cerului literar autohton și să mă facă pe mine vedetă, adică să ne arate ce înseamnă să scrii despre prostie… cu inteligență. Cu „Diva de Mahala” reușește să transforme mahalaua în metaforă, sclipiciul în simbol și râsul în terapie.


Atenție!
Această carte poate provoca: râs isteric, revelații neplăcute, dorința de a-ți șterge contul de Instagram sau, dimpotrivă, inspirație pentru un nou început… cu filtru Clarendon.

#divademahala #romanparodie #cristinalincu #BOOKFORGE #jorgettebeignet #jorgettezice #jorgettestyle

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here