Adevărul este că uneori, în dragoste, lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum par. Acesta este un teritoriu în care minciuna și fuga devin o parte comună a jocului. Și da, pot să mărturisesc că mă număr printre cei care se complac în această strategie… ori de câte ori a fost nevoie.
Este ca și cum aș spune: „Te iubesc, dar mi-e frică de cum ar putea fi relația noastră, așa că ura și la gară”. Și, bineînțeles, adaug și un zâmbet forțat pentru a-i păcăli pe toți că totul este în regulă.
De ce fac asta? Ei bine, să explorăm puțin terenul minat al psihologiei mele de amator în materie de relații.
În primul rând, există acea frică nedefinită și stranie de a fi vulnerabil și de a-ți deschide inima în fața unei persoane. Este ca și cum ai da cuiva un cuțit și ai spera că nu te va înjunghia cu el… sau, cel puțin, nu prea adânc.
Apoi, există teama de a fi rănit și dezamăgit. Dragostea poate fi o călătorie minunată, dar și un rollercoaster emoțional periculos. Și cine vrea să plângă în ploaie la miezul nopții, cu o cutie de înghețată și un inel de logodnă inutil?
Și, desigur, nu trebuie să uităm nici de frica de compromis și responsabilitate. O relație serioasă necesită un angajament și un efort continuu. Și cine mai are răbdare pentru asta în zilele noastre? Și nu mă refer doar la faptul că eu nu aș fi în stare să ofer toate acestea, cât mai ales la faptul că există riscul să nu primesc din partea celuilalt nimic din toate acestea…
Așa că, în loc să confruntăm aceste temeri și să ne asumăm riscul, alegem să mințim și să fugim (vorbesc la plural, căci mai sunt și alții ca mine). Ne inventăm scuze și motive absurde pentru a ne distanța de cei care ne iubesc cu adevărat și care, chiar dacă, la rândul lor, au și ei temeri, măcar nu sunt lași și nu dau înapoi.
Totuși, să nu uităm că adesea, în spatele acestei măști de aparentă indiferență și sarcasm, se ascunde un suflet care se chinuie să-și găsească drumul către adevăratul său eu și către dragoste.
Și, cine știe, poate că într-o zi voi avea curajul să spun și eu adevărul și să mă opresc din această fugă perpetuă. Dar, până atunci…
