Măi, bărbate, ascultă bine ce-ți spun eu, pentru că altfel nu o să-ți intre niciodată în cap: nu deschizi gura împotriva femeii care îți poartă numele, care ți-a gătit ciorba, care te-a suportat cu nervii tăi, cu crizele tale, cu neputințele tale. Poți să nu o mai iubești, poți să o înșeli, poți să te rătăcești prin alte brațe. Dar să o vorbești de rău? Acolo e limita dintre bărbat și băiat.
Un bărbat adevărat nu transformă femeia cu care împarte patul în subiect de bârfă. Nu o aruncă în glumele prietenilor, nu o pune pe masa poveștilor de pahar și nu o face de rușine ca să-și ascundă propria slăbiciune. Pentru că da, asta faci: îți ascunzi defectele, rușinile și neputințele, arătând cu degetul spre ea.
Ține-ți gura dacă relația ta e praf. Ține-ți gura dacă ești duplicitar. Ține-ți gura dacă iubești pe altcineva, dar alegi să rămâi lângă ea din comoditate, interes sau lașitate. Nimic nu te face mai mic decât să muști mâna care te-a hrănit ani de zile, chiar și atunci când nu mai vrei să o atingi.
Când un bărbat vorbește urât despre femeia lui, vorbește de fapt urât despre propria alegere.
Ai curaj? Rupe relația. N-ai curaj? Taci. Ai găsit altă femeie? Asumă. Dar nu arunca noroi în cea care, oricum, duce pe umeri mai mult decât vei duce tu vreodată.
Ține-ți gura, bărbate, că altfel toată lumea vede cine ești cu adevărat: un om mic, ascuns după cuvinte mari, care-și spală rușinea cu bârfe. Și crede-mă, nimeni nu respectă un bărbat care își face praf femeia doar ca să pară el mai strălucitor.
