Stau la capătul drumului și aștept să fiu luat și dus și repus în drepturi, adică premiat dincolo pentru tot ce am îndurat aici, pe pământ. Da, am avut ghinion în dragoste, am fost blestemat, am călcat doar în străchini și am dat doar de femei ce mi-au venit de hac, mai devreme sau mai târziu.
Nu am să mă plâng și nu am să cerșesc milă din partea voastră, dar vreau să afle și ele că nu am fost chiar atât de prost pe cât m-au crezut, nu am să mă plâng, dar am să le arăt cu degețelul și am să le pârăsc celor de la poarta raiului – asta, evident, dacă are să existe și, evident, dacă au să mă primească pe acolo pentru că am și eu, ca tot omul, păcatele mele.
În primul rând, mă tem că are să mă înghită iadul pentru că le-am înșelat și pe cele ce m-au iubit și pe cele ce m-au mințit.
În al doilea rând, mă tem pentru că femeile știu a se da bine chiar și pe lângă sfinți și, în felul acesta, cu siguranță, nu au să mă mai interpeleze pe mine cei de sus, ci au să asculte doar părerile lor și așa au să iasă ele curate ca lacrimile mele și eu am să fiu doar dus cu picioarele înainte spre groapa cea mare, cu toate sentimentele și cu toate remușcările mele cu tot.
În al treilea rând, mă tem pentru că așa sunt eu, un fricos incurabil, că am să rămân fără de iubite și fără de pomeni și fără de cele mai ușoare ființe pe care le-am cunoscut, admirat și lăsat să mă folosească.
Da, sunt o victimă, o victimă a genului frumos, o victimă a unor fandosite ce m-au înțepat cu tocuri ascuțite în inimă și ce mi-au întors buzunarele pe dos și le-au scuturat fără de vrerea mea spre folosul lor și al celor ce încă mai râd pe la colțuri și mă numesc încornorat cu diplomă.
Recapitulez, toate drăguțele mele au fost ușoare, ușoare rău, ușuratice chiar, au fost și acum sunt ale altor bărbați și eu, cu buza umflată, stau ca un finuț ce sunt și le hulesc, și le bârfesc, și fac exact ce nu ar face un bărbat în toată firea, pentru că vreau și pentru că pot, dar și pentru că mi-a trecut vremea și acum doar cu gândul mai îndrăznesc și mai poftesc… Și unde gâfâie cineva mai apăsat, mai aspru, ciulesc urechea și ca prin vis îmi aduc aminte de tot și de toate și amintirile se tot diluează și mă determină să cred că așa au fost, ușoare ca amintirile mele, ca tot ce plutește împreună cu mine, hai, sfântule, hai la o bere în rai să-ți șoptesc cât de crude le-au fost carnea, nurii, formele gurii, hai sfântule, hai, judecă…
