
Îți amintești cartea lui Gary Chapman „Cele 5 limbaje ale iubirii”? Ne-a învățat cum să ne exprimăm afecțiunea față de persoana pe care o iubim. Cu toate acestea, este necesar să adăugăm un al șaselea limbaj pentru ca orice relație să fie de succes și satisfăcătoare. Hai să vedem care este acela!
Stephen Chbosky a spus, în cartea sa deja celebră, „The Perks of Being an Outcast”, că oamenii „acceptă dragostea pe care cred că o merită”. Nimic mai corect. Sunt mulți cei ce își dedică o parte din viața, timpul și energia lor relațiilor complet nefericite, deoarece, pur și simplu, presupun că nu pot aspira la nimic mai bun.
Frica de singurătate sau chiar inerția aproape inconștientă atunci când vine vorba de degringolada din cuplurile toxice sunt fenomene foarte frecvente. Mai mult, un fapt pe care îl observăm frecvent în rândul adolescenților și al tinerilor adulți este creșterea violenței fizice și psihologice. Ideologia iubirii romantice și a dependenței emoționale continuă să propage legături dăunătoare.
Îndrăgostirea este simplă, ne atrage și ne supune unei combinații chimice explozive. Ne simțim mai vii ca niciodată, în timp ce percepem distorsionat multe alte aspecte ale realității. Societatea ne-a intoxicat cu cele mai periculoase mituri despre iubire, neglijând să ne deschidă ochii tocmai asupra celui mai important aspect atunci când vine vorba despre relațiile afective. Cu alte cuvinte, despre acel „al șaselea limbaj al iubirii” pe care l-am menționat la început.
Iubirea nu este necesară doar pentru a fi oferită, trebuie să ne amintim că și noi merităm, la rândul nostru, s-o primim.
Cele 5 limbi ale iubirii pe care (probabil) le știi deja
Sunt cei care spun că te iubesc, dar, în realitate, nu o fac cum trebuie, căci tipul de afecțiune primit nu-ți oferă respect, sentimentul că ți se poartă de grijă și nici nu te simți valorificat.
Unul dintre domeniile în care oamenii tind să eșueze cel mai mult este responsabilitatea afectivă și acest decalaj face loc unei multitudini de epuizante dinamici.
Dar dacă vrem să înțelegem care este „al șaselea limbaj al iubirii”, trebuie ca, mai întâi, să le trecem în revistă pe primele cinci…
1. Cuvinte de afirmare
Știm, comunicarea este instrumentul care susține orice relație satisfăcătoare și fericită. Totuși, în cadrul comunicării în sine, se află cuvintele care validează, care mângâie fără a fi nevoie de contact fizic și care ne oferă încurajare, motivație.
Dacă iubim, trebuie să știm cum să ne verbalizăm sentimentele cu ajutorul expresiilor deloc complicate, expresii menite să ne reafirme dragostea: „Îmi place cum te comporți cu ceilalți”, „Sunt mândru de tine”, „Ai sprijinul meu în orice faci” etc.
2. Contactul fizic
Un cuplu este o alianță între două persoane care îmbină prietenia cu dorința sexuală, afecțiunea și contactul fizic. Pentru că mângâierile, îmbrățișările, săruturile și sexul constituie acel limbaj esențial care construiește o relație. După cum se explică într-un studiu al Universității din Carolina de Nord, aceste atingeri afectuoase, acest contact dintre piele și piele, îmbunătățesc intimitatea și bunăstarea cuplului.
3. Timp de calitate
Pentru ca o relație să aibă succes și să ne simțim împliniți în ea, nu este suficient doar să fim prezenți. Este adevărat că viața, cu toată rutina ei, presiunile și zgomotul exterior, poate face adesea ca orele petrecute împreună să fie mai puține decât ne-am dori. Cu toate acestea, dacă vrem într-adevăr, ne putem face timp pentru ceea ce contează. În plus, când ești alături de persoana iubită, poți face din orice clipă un moment magic!
Dragostea ne cere să fim constructorii timpului de calitate petrecut în doi, respectându-ne reciproc spațiul personal și creând experiențe greu de uitat.
„Dragostea este o alegere pe care o faci în fiecare zi.” Gary Chapman
4. Sprijin
Cum îi arăți partenerului tău că îl iubești? Cum îl faci să vadă că poate avea încredere în tine și că ești cel mai bun sprijin al său? Nicio legătură nu durează dacă nu suntem dispuși să facem ceva pentru celălalt. Și nu vorbim doar despre responsabilitățile casnice, cum ar fi spălatul vaselor.
Sprijinul constă în acțiuni prin care îți arăți zilnic interesul, afecțiunea și preocuparea față de persoana iubită
5. Cadourile
Un cadou nu este ceva ce facem pentru a primi altceva în schimb. Gary Chapman a explicat că acestea sunt simboluri cu ajutorul cărora ne exprimăm afecțiunea pentru cel ce trăiește în inimile noastre. Uneori va fi ceva material, dar, de cele mai multe ori, sunt gesturi neașteptate, detalii romantice care trezesc zâmbete și emoții pozitive.
Nicio relație afectivă nu va fi fericită dacă nu învățăm mai întâi să ne iubim și să ne respectăm pe noi înșine.
„Al șaselea limbaj al iubirii”: iubește-te pe tine însuți
„Din dragoste”, notează Chapman, „vom escalada munții, vom traversa mările, vom traversa nisipurile deșertului și vom îndura greutăți nespuse”. Această idee este superbă, dar ar trebui completată cu: „o vom face fără să ne uităm pe noi înșine, fără să ne lăsăm deoparte”.
Pentru că al șaselea limbaj al iubirii, fundația pe care trebuie construită fiecare relație cu ceilalți, este iubirea de sine. Pentru că, fără iubire de sine, facem loc acelor legături abuzive pe care le-am menționat inițial. Fără respect de sine, fără stimă de sine și apreciere pentru propria ființă, vom continua să validăm miturile iubirii romantice. De asemenea, vom continua să căutăm iubirea pe care credem că o merităm și nu pe cea pe care o merităm cu adevărat.
Este foarte bine să știm să avem grijă de o relație, așa cum ne-a învățat Gary Chapman, dar să nu neglijăm acest pilon care susține totul. Să vedem cum îl construim:
A iubi înseamnă și a avea grijă de sine, astfel încât relația de cuplu să fie satisfăcătoare și fericită.
Cea mai bună poveste de dragoste începe cu iubirea de sine
Al șaselea limbaj al iubirii ar trebui să ne reamintească în fiecare zi că suntem demni de a fi iubiți. Și acest adevăr, această axiomă, se hrănește cu o serie de chei asupra cărora merită să reflectăm:
– Să te iubești pe tine însuți înseamnă să te arăți altora așa cum ești.
– Trebuie să ne vindecăm rănile de ieri pentru a ne putea recunoaște propria valoare și a ne accesa propriile forțe.
– Să ne iubim unii pe alții înseamnă să nu ne mai temem de eșec și să găsim impulsul pentru a realiza ceea ce ne dorim.
– Dragostea de sine înseamnă să știi să îți înțelegi emoțiile, să le controlezi și să stăpânești comunicarea emoțională.
– A se iubi pe sine înseamnă a accepta că vor exista oameni cărora nu le place felul nostru de a fi. Nu suntem obligați să-i mulțumim pe toți.
– Afecțiunea față de sine implică să te simți competent, capabil să lupți pentru ceea ce îți dorești.
– Dragostea de sine înseamnă să ne amintim că merităm să fim tratați cu același respect cu care îi tratăm pe ceilalți.
În concluzie, așa cum este necesar să ne iubim, să ne prețuim și să ne respectăm reciproc, este recomandat ca și partenerii noștri să se iubească pe ei înșiși. Al șaselea limbaj al iubirii ne amintește că cei care nu se iubesc pe ei înșiși se așteaptă ca alții să le ofere ceea ce nu se poate primi din exterior.
sursă: lamenteesmaravillosa.com







