Oamenii sunt extraordinar de buni la a-și povesti trecutul și surprinzător de slabi atunci când trebuie să explice prezentul. Dacă îi întrebi cine sunt, îți vor spune unde lucrează, ce au studiat, câți copii au, ce oraș iubesc, ce planuri și-au făcut pentru anul viitor. Dar foarte rar îți vor spune ce îi mișcă pe dinăuntru, ce i-a schimbat cu adevărat sau când au simțit ultima dată că viața lor le aparține în întregime.
Sunt întrebări pe care le întâlnim prea devreme ca să le înțelegem și prea târziu ca să le mai putem evita. Le auzim prima dată într-o conversație, le citim într-o carte, poate chiar le ignorăm pentru că ni se par abstracte. Apoi, într-o zi oarecare, fără niciun avertisment, se întorc. Nu în fața noastră, ci înăuntrul nostru. Și încep să ceară explicații.
„Tu îți trăiești viața sau viața te trăiește pe tine?” este una dintre acele întrebări care nu au nevoie de filozofie ca să doară. Au nevoie doar de sinceritate.
Am observat că oamenii sunt extraordinar de buni la a-și povesti trecutul și surprinzător de slabi atunci când trebuie să explice prezentul. Dacă îi întrebi cine sunt, îți vor spune unde lucrează, ce au studiat, câți copii au, ce oraș iubesc, ce planuri și-au făcut pentru anul viitor. Dar foarte rar îți vor spune ce îi mișcă pe dinăuntru, ce i-a schimbat cu adevărat sau când au simțit ultima dată că viața lor le aparține în întregime.
