Un suflet bolnav de amintiri este un suflet pierdut

0
770

Uneori, amintirile unor trecute iubiri vin și pleacă, dar niciodată definitiv. Vin din haosul unui suflet deloc liniștit și pleacă temporar, spre amăgirea unor clipe indiferente, pentru a se întoarce cu și mai multă forță distrugătoare. În prezentul gol, amestecat și fără de folos sufletului ăstuia în permanentă dezordine zgomotoasă, numai ticăloșia unor astfel de amintiri mai poate însemna ceva. Un ceva aproape de nimic, dar totuși ceva. Care ar aduce a suferință (dacă ai mai știi să suferi) și a durere (dacă te-ar mai putea durea ceva).

Indiferența mortală își face meandrele cu oricine o primește în suflet spre a se… apăra. Apărare inutilă și falsă. Apărare distrugătoare. Mănâncă încet și constant tot ce e viu și scuipă… resturi, deșeuri. Era bine dacă putea scuipa foc. Însă jarul stins nu poate decât să mențină la suprafață doar un singur lucru – acel „du-te vino” al nemernicelor alea de amintiri.

Uneori se întâmplă toate acestea pentru că așezarea lucrurilor în viață a fost făcută tare greșit, iar totul seamănă cu o căruță ce-și zguduie încărcătura de troace și tinichele pe un drum desfundat. Nimic nu e lin, nimic nu are curgerea firească, nimic nu evoluează, nimic nu se întâmplă cu adevărat.

Un suflet bolnav de amintiri este un suflet pierdut. Oprește-te din drumul haotic și aruncă balastul. Definitiv! Și nu pleca mai deoparte până când nu te asiguri că este definitiv.

Uneori, amintirile unor trecute iubiri vin și pleacă și, da, e de datoria fiecăruia dintre noi să ne asigurăM că o fac definitiv, înainte de a porni mai departe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord