Am 48 de ani și aveam senzația că le-am văzut pe toate, că le-am experimentat și încercat, credeam că nu are ce să mă mai șocheze. Stați jos și luați cu grijă, una mai perversă ca asta nu am văzut.
Plecasem spre centrul orașului de zece minute, plimbare, așezare de gânduri, curățenie de primăvară, o curățenie emoțională, plecasem și aveam rânduite în rafturile sufletului câteva nemulțumiri, mă gândeam să le dau jos, să pun în loc principii, seriozitate, să așez acolo o femeie în compania căreia să-mi trăiesc liniștit ultima fărâmă a tinereții.
Mi-a sunat telefonul și, la capătul semnalului – faza cu firul fiind depășită – la capătul semnalului, așadar, era un bun prieten, unul căsătorit, cu doi copii, cu vilă în Cotroceni, cu funcție în partid, unul de nu-i ajungeai prea ușor la nas, dar care îmi rămăsese prin telefon pe post de prieten care te privește azi de sus și mâine cu milă, pe scurt, un idiot transformat din prieten, în țintă. M-a sunat și m-a rugat să merg să-i ajut soția, și-au luat frigider și el era plecat în Belgia, era o urgență frigiderul, nu mai răcea bine relația lui cu respectiva și au hotărât să facă schimbul acum, când eu mă plimbam, când el era în Belgia și când, dacă ai răbdare, vin cei de la departamentul de frigidere și ți-l montează gratis, nu râdeți, ți-l bagă în priză să te saturi de rece.
Of, mereu am refuzat oamenii care aveau neveste urâte, prietenii care locuiau cu soacrele, prietenii care erau acasă când cereau ajutorul, dar acum situația în care eu refuzam nu-mi apărea în minte, scenariul acela nu se lăsa vizualizat și, ca un pofticios la nevasta altuia, ca un robot liber, am răspuns că merg, că o fac cu plăcere, că-l ajut și că o să fie mulțumită cucoana.
Pe drum, mi-am imaginat fel și fel de scenarii, eu o ajutam, ea mă oprea la o cafea, își punea copiii la culcare și mai apoi îmi răsplătea efortul. Ceva ca între două pisici de sexe diferite care întâmplător, în perioada împerecherii, s-au întâlnit și s-au lăsat pradă instinctului primar. Da, fel de fel de scenarii pe care oamenii normali nu le povestesc altor semeni, pe care le păstrează ascunse spre a părea sănătoși și respectuoși, fel de fel de gânduri necurate mi-au apărut pe drumul acela al rătăcirii pentru că, da, m-am pierdut preț de câteva minute și iar am reluat traseul normal și abia apoi am ajuns acolo, lângă frigiderul capabil să răcească un taur întreg, lângă marele frigider, frigiderul bogaților, acel frigider demn de casa lor din capitală.
Nu aveam idee de ce el fugise în Belgia și de ce cei de la departamentul de frigidere nu se lăsau găsiți și nici nu-mi imaginasem că aveam să fiu în situația de a mă termina înainte de a începe. Da, m-am băgat sub ea dintr-o mișcare, ca un tip forțos, puternic, m-am băgat sub ea cu toată pofta, parcă îmi doream să mă domine, dar nu era așa, încercam să o stăpânesc, deși nu se prea lăsa apucată, m-am băgat sub ușa frigiderului pentru că era să ne cadă, să ne scape pe jos, pe față și pe dos, m-am băgat din obligație chiar nefiind căsătorit cu ea, dar fiind dator acelui soț căruia îi promisesem, da, din obligație și respect. O apucam cum puteam și eu, în realitate, nu sunt chiar așa de dotat, îmi imaginasem eu vrute și nevrute, dar mușchiul mi se vedea depășit de situație.
Nici ea nu se lăsa, o privea cu ciudă și înjura în gând, dacă am fi fost doi, poate că i-ar fi fost mai pe plac, poate că nu ar mai fi râvnit la ridicat și lăsat jos, poate că s-ar fi aplecat puțin în față și ar fi intrat nenorocita mai ușor în mașină. Asta nu calculase, ușa rămânea deschisă, asta nu calculasem nici eu, volumul, îmi dădea cu plus, era mai mare decât mine, mă sufoca atunci când era peste mine.
Într-un final, am decis să abandonăm misiunea. Ușa aia era perversă rău…
