Când cineva trăiește prea mult timp cu inima strânsă, începe să creadă că așa funcționează lumea… Nu există om cu adevărat “rău”. Există doar oameni care nu știu cum să-și poarte durerea fără să o dea mai departe. Și poate că, atunci când privim pe cineva care ne rănește, ar trebui uneori să ne întrebăm nu „de ce face asta?”, ci „ce a trăit ca să ajungă aici?”
Oamenii răniți rănesc alți oameni – nu pentru că vor, ci pentru că nu știu altfel. Uneori asta e tot ce au învățat de la viață. Când cineva trăiește prea mult timp cu inima strânsă, începe să creadă că așa funcționează lumea. Și atunci, fără să-și dea seama, răspunde la orice atingere ca și cum ar fi o lovitură.
În spatele unui cuvânt dur se ascunde adesea un strigăt mut. În spatele distanței, o teamă îngropată. În spatele tăcerilor, o poveste care a fost prea grea ca să fie spusă. Oamenii răniți se apără chiar și când nu mai e nimic de apărat. Fiecare gest, fiecare reacție nesigură, fiecare fugă de apropiere vine dintr-un loc în care ceva a fost frânt cândva. Acolo unde cineva i-a învățat, direct sau indirect, că vulnerabilitatea doare.
