
Ultimele patru luni ale anului 2026 nu sunt tocmai liniștite pentru viața sentimentală. Toamna începe sub influența unei perioade deja sensibile pentru Venus, iar din octombrie planeta iubirii intră în retrogradare, traversând Scorpionul și apoi revenind în Balanță.
Între 3 octombrie și 13 noiembrie, relațiile, sentimentele, alegerile făcute în iubire și chiar poveștile despre care credeam că au fost încheiate pot fi privite dintr-o perspectivă complet diferită.
Umbra acestui ciclu se întinde până pe 15 decembrie, ceea ce înseamnă că ecourile deciziilor luate în toamnă pot ajunge până la finalul anului. (…)
Berbecul – între dorința de a pleca și tentația de a mai da o șansă
Pentru Berbec, ultimele luni ale anului pot pune presiune pe relațiile în care există dezechilibre de putere, frustrări ascunse sau probleme legate de încredere. Energia intensă a Scorpionului poate scoate la suprafață exact acele lucruri pe care Berbecul ar fi preferat să le rezolve rapid și să le lase în urmă.







