Și cum mă plimbam eu așa liniștit cu aia mică, cu amanta adică, of, cu amanta și cu mașina, că, dacă nu ai cu ce să le plimbi, de ce ar veni cu tine toate drăguțele de ele, deși ele vin și pe jos, dacă e portofelul plin, ah, am rămas cu suspin, ptiu, la dracu’, am rămas cu șoc, cu deviere de realitate și, din acest motiv, o tot cotesc și nu mai ajung la mal…
Cum vă spuneam, sun la numărul cuvenit și o ademenesc cu câteva vorbe frumoase și cu promisiuni alese. Auzi, iubi, tu ai fost în poiană? Și ea mă întrebă așa, pe mod discret, cum știe numai ea să o facă: Care poiană, scumpule? Aia de la Brașov? Mi-a cam stat cronometrul când am auzit-o, dar dacă tot întrebasem, am dres busuiocul și am redresat oiștea ce stătea să intre în gard: Nu, drăguță, nu de Poiana Brașov te întrebam. Este vremea narciselor, vremea iubirii, vremea să nu mai facem atâți kilometri și să ne scufundăm în natură. Mă gândeam la poiana asta plină cu flori pentru că este mai aproape și acolo, îmi spuneam în gând, nici pe ce să cheltui parale nu ai, mă gândeam să-ți împletesc o coroniță, să mi te fac regină să te strâng în brațe și să te iubesc ca în filme.
Evident că aia mică a acceptat,
că doar nu era să rămână la mă-sa la sapă, era mai lejer lângă prost, chiar dacă încă nu reușise să-l mulgă prea tare. Da, o simțeam cum încearcă să tragă de pe mine tot mai mult, dar aveam și eu boii legați de gardul ei și tare îmi mai plăcea, pentru că mai bine de zece ani avea mai puțin ca a mea Mărie.
Și, uite așa, mi-am tras mașina la cârciuma din sat și am așteptat să apară noua mea amantă, că am uitat să vă spun, era noua mea, atât de nouă, încât nici nevastă-mea nu aflase încă de ea și nici tot satul încă nu mă bârfea. Cam așa de liniștit și de fericit plecasem eu de acasă și cam așa se prezentau lucrurile, când noua se sui în mașină lângă mine și, pe direct, fraților, luă schimbătorul în mână și începu să-l mângâie provocator de-mi venea să las pedalele și să mă sui iar pe ele și să le las din nou și, până la urmă, mi s-a suit sângele la cap și am decis că las și poiana și las și rușinea și mă duc cu dulceața asta direct în dormitorul conjugal pentru că nici Măria nu era pe acasă și nici soacra nu venise încă de la sanatoriu.
Și plec și opresc în fața magazinului să iau și eu o pungă de cafea, cum fac domnii, și, când parchez acolo, o iau puțin pe noua pe după gât și o sărut și, când ridic capul să plec mai departe, mă uit în oglinda retrovizoare și întuneric, fraților, îmi văd soția și mi se aplecă instantaneu și se face beznă, căci exact cum spuneam, tot de mâna femeii mele am să mor într-o zi.
Să vă mai povestesc?
Să vă mai povestesc? Concluzia o trageți voi, se întorsese de la sora ei cu o zi mai repede să-mi facă o surpriză și mi-a făcut una de era să mor de inimă. Acum stă supărată și se vaită că nu a reușit să o prindă pe aia mică…
