Am 40 de ani și nu mă machiez

Mi-a spus o prietenă:

„Am 40 de ani și nu mă machiez. Ies din casă fără adaos de culoare și textură și nu că, după standardele actuale, poate nu așa avea nevoie, ci pentru că, după standardele mele, sigur, nu am nevoie. Nu mă interesează etichetele și categorisirile, atâta timp cât eu știu că a avea grijă de tine însăți, ca femeie, nu este echivalent cu a petrece ore în șir, prinsă în capcana înfrumusețării artificiale. Nu spun că nu are rostul ei, că nu este necesară sau chiar obligatorie pentru unii sau pentru anumite situații, dar asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să se alinieze trendului. Da, ca și tine, urăsc trendurile în măsura în care încolonarea în direcția către care merge orbește marea masă nu-mi aduce niciun beneficiu. Să ne înțelegem: ceea ce numesc eu beneficiu, nu ceea ce ar aprecia alții ca fiind unul.

Asta nu înseamnă că nu știu să mă machiez sau că nu o fac când am chef sau când consider eu că trebuie să o fac. Desigur. Însă nu mi-am impus reguli în acest sens. Sau poate doar una singură – să fac ce simt.

Cum mă privește lumea pe stradă? Probabil că mulți nu mă văd, iar alții întorc capul a mirare. Tot acolo sunt, tot aceeași sunt. Mai ales când constat că nu am parte de îmbătrânirea precoce a chipurilor ascunse întotdeauna de măști chimice ce tind, uneori atât de trist, spre o iluzorie perfecțiune.

Știi, posibil să devină curând și ăsta un trend – și nu setat de mine, bineînțeles – dar asta nu înseamnă că voi începe să mă comport diferit doar pentru a fi cu orice preț „în afara” oricărui trend și să rămân, vezi Doamne, coerentă cu mine însămi. În niciun caz!

Până la urmă, fiecare femeie e liberă să-și bată joc, să facă experiențe, să-și onoreze sau să-și distrugă corpul exact cum vrea și cum poate, căci fiecare are câte o notă de plată intransmisibilă de care nu are cum scăpa. Așa că, fiecare cu deciziile ei, iar eu, cu a mea – o femeie la 40 de ani care umblă liberă printre oameni, asumându-și consecințele.”